Proiecte europene câştigate de autorităţile clujene sau depuse şi aflate în evaluare

Consiliul Judeţean Cluj a făcut publică situaţia la zi a unor proiecte europene. Astfel, au fost menţionate fondurile europene câştigate sau depuse şi aflate în evaluare în ultimii doi ani.

● Astfel, în perioada iunie 2016 – iunie 2018, Consiliul Judeţean Cluj a depus proiecte europene în valoare totală de peste 166.000.000 euro, din care peste 135.000.000 euro reprezintă fonduri nerambursabile deja obţinute. Diferenţa de 31.000.000 euro reprezintă valoarea fondurilor solicitate în baza proiectelor depuse şi aflate într-o etapă avansată de evaluare.

● Dintr-un total de 19 proiecte iniţiate şi depuse în cadrul Programului Operaţional Infrastructura Mare şi Programului Operaţional Regional 2014-2020, Consiliul Judeţean a câştigat pe parcursul celor doi ani 10 proiecte. Dintre acestea, trei vizează reabilitarea infrastructurii rutiere, având o valoare de peste 80.000.000 euro iar altele trei reabilitarea infrastructurii educaţionale, în cuantum de 7.000.000 euro. Totodată, au fost câştigate câte un proiect în domeniile deşeuri, modernizarea infrastructurii sanitare, reabilitarea infrastructurii culturale şi, respectiv, formarea profesională.

În ceea ce priveşte proiectele concepute şi depuse pentru finanţare, începând din luna iunie 2016 şi până în prezent, Consiliul Judeţean a depus în vederea evaluării nu mai puţin de nouă proiecte europene ce se intenţionează a fi finanţate prin POR 2014-2020. Cu o valoare totală de peste 31.000.000 euro, acestea vizează reabilitarea infrastructurii educaţionale – trei proiecte, modernizarea şi dotarea spitalelor aflate sub autoritatea Consiliului Judeţean – cinci proiecte, respectiv reabilitarea instituţiilor de cultură – un proiect.

● Un alt aspect favorabil la care preşedintele forului administrativ judeţean a făcut referire îl reprezintă „Proiectele Retroactive”, o serie de investiţii deja finanţate şi derulate de Consiliul Judeţean Cluj din fonduri proprii şi pentru care costurile ar putea fi recuperate din fonduri europene. Astfel, în contextul riscului existent la nivel naţional ca o parte semnificativă din sumele europene rămase necheltuite să fie pierdute, s-a decis ca autorităţile locale să aibă posibilitatea de a deconta din fonduri europene sumele deja cheltuite cu anumite investiţii.

● În acest context, în ceea ce priveşte reabilitarea reţelei de drumuri judeţene, Consiliul Judeţean a decis să solicite, prin intermediul a 11 cereri de finanţare, decontarea a peste 34.500.000 euro folosite pentru îmbunătăţirea infrastructurii a 21 de drumuri, cu o lungime însumată de 335 km. Totodată, în domeniul infrastructurii de sănătate, Consiliul Judeţean a decis să solicite rambursarea unei sume de puţin peste 6.000.000 euro.

„Vestea bună este că în primii doi ani de mandat am reuşit, iată, să câştigăm un număr record de proiecte europene şi să degrevăm, în acest fel, bugetul judeţului de o sumă de aproape cinci ori mai mare decât bugetul anual propriu de investiţii, a cărui valoare este de până în 30 de milioane de euro anual. Am depus, practic, cereri de finanţare pe toate programele europene pe care ni s-a oferit posibilitatea iar faptul că am câştigat tot ce am depus dovedeşte expertiza consolidată de care dispunem în domeniu”, a declarat Alin Tişe, preşedintele Consiliului Judeţean Cluj.

Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmail

Leave a Reply

avatar
  Subscribe  
Notify of