Lucrări de asfaltare finalizate pe drumul judeţean Băişoara – staţiunea Muntele Băişorii

Lucrările de asfaltare derulate pe două tronsoane ale drumului judeţean DJ 107R Băişoara – staţiunea Muntele Băişorii au fost finalizate, a anunţat Consiliul Judeţean Cluj. Cele două tronsoane sunt situate între poziţiile kilometrice 28+650 şi 33+600, respectiv 46+125 şi 47+350.

Forul administrativ judeţean precizează că importanţa lucrărilor recent finalizate e dată de faptul că, prin asfaltarea acestor ultime două tronsoane, s-a realizat continuitatea între sectoarele asfaltate anterior, în cursul anilor 2016 şi 2017. Astfel, sectorul de drum cuprins între localitatea Băişoara, de la intersecţia cu drumul judeţean DJ 107M şi staţiunea Muntele Băişorii este în prezent integral asfaltat.

Pentru completa finalizare a lucrărilor pe acest drum judeţean urmează să se mai execute lucrari de întreţinere constând în realizarea şi completarea de acostamente, şanţuri şi refacerea zidăriei la parapetul greu existent.

De asemenea, chiar în aceste zile, pe sectoarele de drum judeţean anterior menţionate se execută lucrări de premarcaj rutier, urmând ca lucrările de marcaje rutiere să fie executate în perioada imediat următoare.

Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmail

Leave a Reply

avatar
  Subscribe  
Notify of