Lucrări de reabilitare şi modernizare pe drumul judeţean DJ 161C
Pe drumul judeţean DJ 161C Iclod – Aluniş – Corneni au demarat şi se află în plină derulare ample lucrări de modernizare, a anunţat Consiliul Judeţean Cluj.
Lucrările au drept scop reabilitarea căii de rulare începând de la fundaţie, în profunzimea drumului, până la aşternerea de covor asfaltic în două straturi, respectiv binder şi strat de uzură. În acelaşi timp, investiţia va cuprinde inclusiv realizarea de acostamente, şanţuri şi podeţe, marcaje şi semnalizare rutieră, precizează autorităţile.
Proiectul vizează un tronson al DJ 161C în lungime totală de 13 kilometri, lucrările urmând să se desfăşoare în două etape.
● Prima etapă a lucrărilor vizează sectorul de drum Aluniş – Corneni, de la kilometrul 10+300 până la kilometrul 13+000. În această fază au fost deja finalizate lucrările de aşternere a stratului de piatră pe întreaga lungime a sectorului şi, de asemenea, a fost aşternut primul strat de asfalt pe o lungime de aproximativ un kilometru. Totodată, pentru verificarea calităţii stratului de asfalt turnat, în ceea ce priveşte grosimea şi consistenţa acestuia, de pe acest sector de drum au fost extrase carote de către un laborator specializat.
● După finalizarea completă a lucrărilor pe acest sector proiectul va intra în cea de-a doua etapă de execuţie care vizează sectorul de drum Iclod – Aluniş, în lungime de 10.3 kilometri, de la kilometrul 0+000 până la kilometrul 10+300.
Pentru a se asigura calitatea şi caracterul conform al lucrărilor, forul administrativ judeţean a informat că acestea se execută exclusiv în condiţii meteorologice favorabile, fiind permanent verificate de reprezentanţi ai Consiliului Judeţean Cluj şi de diriginţii de şantier din cadrul Direcţiei de Administrare a Domeniului Public şi Privat al Judeţului Cluj.