Salariul mediu net pe economie a fost în luna mai 2018 de 2.704 lei

Salariul mediu pe economie a înregistrat o uşoară scădere în luna mai 2018, faţă de nivelul salarial din luna precedentă, dar o creştere de peste 10% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut.

Astfel, conform informaţiilor transmise de Institutul Naţional de Statistică (INS), în luna mai 2018, salariul mediu brut a fost de 4.494 lei, cu 0.4% mai mic decât în luna aprilie 2018, iar salariul mediu net a fost de 2.704 lei, în scădere faţă de luna precedentă cu 9 lei (-0,3%). Comparativ cu luna mai a anului precedent, câştigul salarial mediu net a crescut cu 14.4%.

Cele mai mari salarii s-au înregistrat în activităţi de servicii în tehnologia informaţiei (inclusiv activităţi de servicii informatice) – 6.437 lei, iar cele mai mici în hoteluri şi restaurante – 1.554 lei.

Conform INS, în cursul anului se înregistrează fluctuaţii ale câştigului salarial determinate, în principal, de acordarea premiilor anuale şi a primelor de sărbători (decembrie, martie/ aprilie). Acestea influenţează creşterile sau scăderile în funcţie de perioada în care sunt acordate, conducând, în cele din urmă, la estomparea fluctuaţiilor câştigului salarial lunar la nivelul întregului an.

Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmail

Leave a Reply

avatar
  Subscribe  
Notify of