Noi reglementări de circulaţie în cartierul Mărăşti din Cluj-Napoca
Noi reglementări de circulaţie au fost instituite de Primăria Municipiului Cluj-Napoca pe mai multe străzi din cartierul Mărăşti.
● Pe Calea Dorobanţilor, între Aleea Bibliotecii şi strada Teodor Mihali, a fost instituit sensul unic de circulaţie înspre str. Teodor Mihali;
● Trecerea de pietoni de pe strada Teodor Mihali, de la intersecţia cu str. Între Lacuri a fost relocată la intersecţia semaforizată cu Calea Dorobanţilor şi a fost inclusă în ciclul de semaforizare a intersecţiei;
● Accesul dinspre pasajul Aurel Vlaicu spre Calea Dorobanţilor se va putea asigura pe traseul alternativ strada Teodor Mihali – strada Venus – strada Progresului – Calea Dorobanţilor, respectiv sens giratoriu Mărăşti – Aleea Bibliotecii – Calea Dorobanţilor;
● Precizare importantă: la coborâre pe prima bretea a pasajului Aurel Vlaicu, dinspre strada Aurel Vlaicu nu se va putea accesa virajul la stânga pe strada Între Lacuri, fiind obligatorie circulaţia doar pe direcţia înainte.