Proiectul MNIT Share se deschide publicului larg

● Proiectul MNIT Share promovează două dintre cele mai valoroase colecţii româneşti din patrimoniul Muzeului Naţional de Istorie a Transilvaniei (MNIT): Fondul personal documentar „Alexandru Lapedatu” şi Colecţia de icoane pe sticlă transilvănene „Ion Muşlea”;
● Vineri, 21 septembrie, ora 14:00 va avea loc vernisarea expoziţiei Alexandru Lapedatu (1876 – 1950), primul eveniment din această serie de manifestări.

În această toamnă vor începe activităţile cu public din cadrul proiectului MNIT Share, co-finanţat de Administraţia Fondului Cultural Naţional, care îşi propune promovarea a două dintre cele mai valoroase colecţii româneşti din patrimoniul MNIT: Fondul personal documentar „Alexandru Lapedatu” şi Colecţia de icoane pe sticlă din Transilvania „Ion Muşlea”.

„Vă invităm vineri, 21 septembrie a.c., ora 14:00 pentru vernisarea expoziţiei Alexandru Lapedatu (1876 – 1950), primul eveniment din această serie de manifestări, care va aduce în atenţia publicului cele mai valoroase bunuri culturale aparţinând fondului personal Alexandru Lapedatu. Colecţia a aparţinut unei personalităţi de prim rang a culturii româneşti, pionier al cercetării ştiinţifice în domeniul istoriei, om politic, diplomat, profesor, care a jucat un rol major în păstrarea şi promovarea patrimoniului cultural naţional.” afirmă Felix Marcu, directorul MNIT.

Pe parcursul celor două săptămâni în care se desfăşoară expoziţia, vor avea loc workshop-uri adresate publicului larg, care vizează transparentizarea activităţilor din etapele premergătoare expunerii bunurilor culturale mai puţin cunoscute publicului: conservarea preventivă, stabilizarea şi conservarea curativă, care stau la baza oricărui demers de valorificare a patrimoniului. Se vor organiza 4 work-shop-uri cu un număr de aproximativ 10 participanţi.

Participarea se va face pe bază de înscriere pe adresa: www.facebook.com/mnitshare.

Acestea vor avea un caracter interactiv, propunându-şi popularizarea într-o manieră atractivă, cu implicarea directă a participanţilor în toate etapele, a tuturor activităţilor care stau la baza conservării bunurilor de patrimoniu pe suport de hârtie. Toate materialele necesare desfăşurării workshop-urilor vor fi puse la dispoziţie de organizatori, alături de cataloagele de prezentare ale colecţiilor şi ale activităţilor generale de conservare a bunurilor de patrimoniu, distribuite cu titlu gratuit.

Echipa de proiect: Ioana Gruiţă, Diana Iegar, Ioana Cova, Andrea Demjén, Márta Guttmann.

Proiectul este realizat cu sprijinul financiar al Administraţiei Fondului Cultural Naţional şi în parteneriat cu Muzeul Etnografic al Transilvaniei, Cluj-Napoca, Universitatea Babeş-Bolyai, Cluj-Napoca, Muzeul Judeţean Satu Mare şi Asociaţia Conservatorilor şi Restauratorilor din România.

Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmail

Leave a Reply

avatar
  Subscribe  
Notify of