Nocturna Bibliotecilor 2018 la Biblioteca Judeţeană „Octavian Goga” Cluj-Napoca

Nocturna Bibliotecilor 2018 va avea loc sâmbătă, 29 septembrie 2018, în intervalul orar 18:00 – 24:00, la Biblioteca Judeţeană „Octavian Goga” Cluj-Napoca.

Astfel, la sediul central al bibliotecii, situat pe Calea Dorobanţilor nr. 104, este pregătit un program inedit care va cuprinde activităţi pentru toate vârstele, printre care: teatru pentru copii, susţinut de artiştii Teatrului de Păpuşi „Puck”, spectacol susţinut de grupuri vocal-instrumentale de elevi de la Şcoala Gimnazială „Alexandru Vaida-Voevod”, precum şi un Retro Party ’90 în spaţiul de socializare Biblio Lounge amplasat la etajul I al clădirii.

De asemenea, alte activităţi care vor avea loc sunt: vânătoare de comori, Quizz night, concurs de talente, vizionări de film, ateliere de creativitate, lecturi publice şi prezentări. Totodată, colectivul Bibliotecii Judeţene oferă înscrieri gratuite, cărţi în dar şi posibilitatea unor vizite ghidate.

Anul acesta Nocturna Bibliotecilor, iniţiată de Asociaţia Naţională a Bibliotecarilor şi Bibliotecilor Publice din România (ANBPR), este dedicata valorilor şi simbolurilor culturale ale Marii Unirii, reunind participanţii sub sloganul Bibliotecile unesc.

Biblioteca Judeţeană „Octavian Goga” este o instituţie de cultură aflată sub autoritatea Consiliului Judeţean Cluj.

Programul complet al evenimentului poate fi găsit pe www.bjc.ro.

Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmail

Leave a Reply

avatar
  Subscribe  
Notify of