Serviciul medical pediatric ALOPEDI, solicitat tot mai des de părinţi

Serviciul de sfat medical pediatric ALOPEDI – 0364 917 este solicitat tot mai des de părinţi, a anunţat Consiliul Judeţean Cluj. Responsabili din cadrul Spitalului Clinic de Urgenţă pentru Copii, care gestionează serviciul de callcenter, au realizat o analiză a activităţii derulate în primele nouă luni ale anului 2018.

Astfel, pe parcursul perioadei analizate au fost preluate aproximativ 7.800 de apeluri. Numărul de părinţi ajutaţi cu sfaturi pentru îngrijirea copiilor la domiciliu, fără a mai fi nevoie de deplasare la spital, a fost în continuă creştere. Astfel, din totalul părinţilor care au sunat, 70% au apelat serviciul de sfat medical telefonic de urgenţă pentru probleme care nu au impus evaluarea imediată a copilului, faţă în faţă.

În primele nouă luni ale anului 2018, în doar opt cazuri a fost nevoie ca medicul de gardă ALOPEDI să solicite intervenţia ambulanţei pentru a acorda îngrijiri medicale copilului pentru care s-a apelat. De asemenea, pentru 848 de copii a fost nevoie de consult medical imediat, medicul de gardă ALOPEDI acordând sfaturi de urmat până la prezentarea părintelui cu copilul în serviciul de urgenţă.

În acelaşi timp, în cursul lunii septembrie s-a menţinut ridicat numărul de apeluri cauzate de problemele digestive şi a crescut numărul de solicitări pentru problemele respiratorii. De altfel, aceasta evoluţie este una aşteptată în perioada de tranziţie spre toamnă şi de reîntoarcere a copiilor în colectivităţi.

Important de precizat este faptul că specialiştii le recomandă tuturor părinţilor ca în cazul în care starea copilului este gravă să apeleze numărul unic de urgenţă 112 pentru a nu prelungi timpul până la evaluarea medicală. De altfel, acest sfat se regăseşte şi în mesajul cu care sunt întâmpinaţi părinţii atunci când apelează callcenter-ul dedicat problemelor medicale ale copiilor.

Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmail

Leave a Reply

avatar
  Subscribe  
Notify of