Natalie Ester este „Vecina de deasupra”, în premiera lunii octombrie

Toamna, chiar și certurile cu vecinii devin un pic mai romantice-n Paris. Asta se poate întâmpla și în Micul Paris, vineri, 19 octombrie, de la ora 19:00. Actorii Natalie Ester și Dragoș Stemate transformă un conflict pornit pe scara blocului într-o idilă cu parfum franțuzesc, în piesa „Vecina de deasupra”, adaptare după Pierre Chesnot, la Godot Cafe-Teatru.

Paris. Un imobil. Două apartamente învecinate și doi proprietari: Sophie Delassere, recent mutată la noua ei adresă, împlinește 41 de ani de singurătate; Bertrand Lauchaume, cercetător și profesor de istorie antică, la Universitate, are doi cârnați planificați pentru cină. O inundație neprevăzută le dă planurile peste cap și îi obligă să se descopere. Bertrand se arată teribil de indignat din cauza pagubelor produse de noua lui vecină. Cea de dinainte era ideală, era paralizată. Lucrurile se complică grav, atunci când imprevizibila Sophie își propune să îl seducă pe nesuferitul dispus să o reclame.

Pierre Chesnot este unul dintre dramaturgii care au întrecut standardele umorului. Textele lui, odată devenite spectacole, creează publicului dependență și urcă în topul comediilor pe care îți dorești să le revezi de nenumărate ori. Natalie Ester și Dragoș Stemate s-au aliat în demersul reconstituirii lumii lui Sophie Delassere și Bertrand Lachaume și abia așteaptă să deveniți martorii aventurii lor spectaculoase.

„Este o poveste pe care o asemăn unei bomboane fine de ciocolată, pe care o savurezi fascinat, ca pe o plăcere vinovată. Sophie Delassere și Bertrand Lachaume sunt două personaje de care te vei îndrăgosti iremediabil, pentru că farmecul și umorul lor ating excelența”, subliniază actrița Natalie Ester.

Avanpremiera din 17 octombrie este deja sold out, dar biletele la premiera spectacolului au fost puse deja în vânzare și sunt disponibile pe: https://godotcafeteatru.ro/premiera-vecina-de-deasupra/. Vecina de deasupra este o producție Ludus & Logos, iar muzica din spectacol este realizată de Bert Kaempfert. Programul complet al teatrului este disponibil pe www.godotcafeteatru.ro.

Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmail

Leave a Reply

avatar
  Subscribe  
Notify of