Asfaltare finalizată pe drumul judeţean DJ 161, Dăbâca – Pâglişa – Dârja – Panticeu

A fost finalizată asfaltarea unui tronson de 10 km, pe drumul judeţean DJ 161 Dăbâca – Pâglişa – Dârja – Panticeu, a anunţat Consiliul Judeţean Cluj. Lucrările de îmbunătăţire a infrastructurii rutiere au fost demarate la începutul lunii septembrie.

Astfel, într-o prima etapă, au fost executate lucrări de reciclare „in situ”, respectiv aşternerea, prin cilindrare, a unui strat de balast în grosime de 20 de centimetri şi, ulterior, reciclarea cu adaos de ciment şi lianţi în grosime de 15 centimetri. În etapa finală au fost executate lucrările de aşternere a covorului asfaltic, în condiţiile realizării unei căi de rulare cu o lăţime de minimum 5.5 metri.

Lungimea totală a sectorului de drum vizat de lucrările de întreţinere este de peste 10 kilometri, mai exact de la kilometrul 30+935 până la kilometrul 41+100, în condiţiile în care, pe porţiunile rămase, unde situaţia a impus-o, au fost executate inclusiv lucrări de refacere a sistemului rutier. De asemenea, autorităţile au precizat că pentru finalizarea completă a investiţiei, vor mai fi realizate acostamente şi şanţuri, respectiv cosiri şi defrişări.

Drumul judeţean DJ 161 face joncţiunea cu drumul naţional DN 1C, iar lucrările de îmbunătăţire a infrastructurii rutiere vor permite locuitorilor din localităţile din zonă accesul mai rapid şi mai uşor către drumul naţional şi, implicit către oraşele importante din judeţ, respectiv Cluj-Napoca, Gherla şi Dej.

Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmail

Leave a Reply

avatar
  Subscribe  
Notify of