EvenimenteŞtiri

O nouă seară de neuitat, pentru adolescenţii erei disco, la We Love Retro

Facebooktwitterredditpinterestlinkedinmail

O nouă ediţie plină de antren, a evenimentului adresat adolescenţilor de toate vârstele – We Love Retro, s-a încheiat duminică dimineaţă, după un adevărat maraton muzical. Trupe care erau în mare vogă în anii 80 şi 90 au urcat pe scena de la Sala Polivalentă din Cluj-Napoca, pentru a distra din nou un public dornic de muzică retro şi dans.

Perioada anilor 80 şi 90 a fost una în care artiştii vremii au reuşit, prin muzica lor, să cucerească un public numeros. În toate colţurile lumii, refrenele pline de ritm sau, dimpotrivă, domoale, numai bune pentru dans în doi, au ajuns cunoscute şi foarte apreciate. Una dintre artistele care au făcut furori în anii 80 a fost şi C. C. Catch. Muzica ei, chiar dacă este un produs al erei disco, a reuşit să treacă dincolo de barierele dintre generaţii şi să cucerească şi publicul mai tânăr. Acest lucru a putut fi observat şi la We Love Retro Cluj-Napoca, unde spectatorii de toate vârstele cunoşteau versurile pieselor cântate de C. C. Catch. Popularitatea artistei şi iubirea publicului pentru ea au putut fi simţite intens ieri aseară la eveniment. C. C. Catch a fost aclamată, aplaudată îndelung şi rechemată pe scenă de un public numeros şi vădit îndrăgostit de muzica ei.


C. C. Catch

Pentru al doilea an consecutiv, N&D au concertat pe scena Sălii Polivalente la evenimentul retro. Trupa a deschis spectacolul şi a fost un moment plin de energie. După reacţia publicului şi atmosfera creată, ei au fost alegerea ideală pentru debutul celei de-a cincea ediţii a We Love Retro. Cei care au urmat acestui moment au fost cei de la N-Trance. La fel, energia debordantă şi melodicitatea pieselor au creat atmosfera potrivită unei seri de dans şi distracţie. Masterboy & Beatrix Delgado au demonstrat că şi după 50 de ani de la creare, o trupă poate să rămână activă. Cei doi au demonstrat că vârsta este într-adevăr doar un număr.


N&D


N-Trance


Masterboy & Beatrix Delgado

East 17 au făcut un spectacol în care coregrafia şi vocile s-au sincronizat ca pe vremuri, arătând că în ciuda trecerii timpului, muzica lor sună la fel de bine. Cei trei au cucerit publicul prin momentul artistic clasic anilor 90, prin vocile foarte bune şi prin faptul că au demonstrat că anumite piese sună chiar mai bine live. În încheierea spectacolului, Brooklyn Bounce DJ a creat atmosfera ideală pentru cei care au vrut să rămână până la orele dimineţii pe ringul de dans creat la Sala Polivalentă. Alături de artiştii de pe scena principală, pe scena cu numărul doi, DJ Lupaşcu a întreţinut un număr mare de dansatori cu muzica mixată pe benzi de magnetofon şi viniluri.


East 17


Brooklyn Bounce DJ


DJ Lupaşcu

Clujenii s-au prezentat din nou în număr mare la cea de-a cincea ediţie aniversară a We Love Retro. Evenimentul i-a dus şi de această dată pe spectatori în vremea adolescenţei, făcându-i să retrăiască pentru câteva ore distracţia de pe vremea discotecilor.

Evenimentul a fost organizat de Spotlight.

Scris de: Alieta Pojar


sursa video: youtube

Facebooktwitterredditpinterestlinkedinmail
Subscribe
Notify of
guest
0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments
0
Would love your thoughts, please comment.x
()
x