RO-Wine Cluj, prima ediţie, a fost piatra de hotar pentru o nouă tradiție: va deveni un festival anual

Prima ediție RO-Wine Cluj, desfășurată între 27 și 28 octombrie, a avut 1.700 de vizitatori, 1.300 de sticle de vin golite și peste 50 de producători români sau internaționali.

Prima ediție transilvăneană a “RO-Wine | The International Wine Festival of Romania”, desfășurată în luna octombrie la Chios Social Lounge, poate fi numită un adevărat succes. Urmând modelul consacrat al edițiilor anterioare din București, accentul a fost pus pe interacțiunea directă dintre oaspeți și proprietarii de crame și podgorii și, pentru că vinul a fost personajul central, organizatorii au optat pentru modelul occidental al festivalurilor superpremium, cu standuri identice pentru fiecare producător și cu un număr limitat de etichete ce pot fi prezentate.

„Se practică, la festivalurile mari, asaltarea senzorială a vizitatorilor, cu muzică tare, cu standuri spectaculoase, lumini, hostess-e, astfel încât atenția vizitatorilor să fie, pe cât posibil, deturnată, iar îngăduința lor, pe cât posibil, să devină mai ușor de dobândit. Aici, totul este despre vin, despre ce știe și poate el să spună, despre cât de mult își convinge singur clienții că merită să revină. Nu doar că ne opunem modelului comercial de „târg” de vinuri, consideram că, de fapt, un asemenea model ar fi o insultă pentru publicul clujean, deja inițiat în tainele oenologiei. Nivelul ridicat al audienței a fost, de fapt, și principalul motiv care ne-a convins să organizăm această ediție-pilot. Lucrurile au fost peste așteptări și putem deja să spunem că RO-Wine Cluj a fost piatra de hotar pentru o nouă tradiție: va deveni un festival anual”, spune Marinela V. Ardelean, co-organizator al evenimentului.

”Am decis să facem o ediție RO-Wine la Cluj-Napoca din dorința de a extinde accesul pasionaților la vinuri de calitate, dar, mai ales, pentru că simțeam că există potențial în Ardeal, că vom avea cui să povestim despre vin și să creăm prietenii de durată. Nu ne-am pus obiective pentru prima ediție, fiind o premieră pentru echipa RO-Wine să treacă dincolo de sfera Bucureștiului, însă am avut o surpriză extrem de frumoasă! Ne-am bucurat de prezența unui număr foarte mare de vizitatori, de prieteni și de reprezentați HoReCa, care și-au dorit să nu rateze întâlnirea cu unele dintre cele mai rafinate vinuri. Nu ne-am dezis niciodată din a prezenta publicului vinuri de mare clasă, dându-le șansa să cunoască gusturi și arome cu adevărat unice, și vom continua să facem asta, an de an, în București, dar și la următoarele ediții din Cluj-Napoca, pentru toți iubitorii de vin!” a declarat Liviu Popescu.

Dincolo de vinurile disponibile la standuri sau în zona VIP, RO-Wine Cluj a găzduit și o serie de evenimente speciale – degustări comparative între diverse recolte, prima degustare verticală a patru ediții de vin, o prezentare de brânzeturi superpremium, alături de cele mai potrivite vinuri, precum și lansarea oficială a celui de-al treilea volum al The Wine Book of Romania, ghidul anual al vinurilor românești premium.

Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmail

Leave a Reply

avatar
  Subscribe  
Notify of