Asfaltare pe drumul județean 109A, Vultureni – Panticeu – Recea Cristur – Dealul Jurcii
Lucrările de reabilitare şi modernizare desfășurate drumul județean 109A, Vultureni – Panticeu – Recea Cristur – Dealul Jurcii, au intrat în faza de aşternere, pe sectoare, a primului strat de asfalt, respectiv binder, a anunțat Consiliul Județean Cluj.
De asemenea, forul administrativ județean a precizat că, în funcţie de tipul lucrărilor, determinate de natura şi complexitatea terenului şi a reliefului, precum şi de gradul de deteriorare a căii de rulare, în această etapă a operațiunilor se execută, în paralel, lucrări de frezare, de aşternere de strat de piatră cu cilindrare, de realizare de casete pentru lărgirea căii de rulare existente la 6 metri cu repoziţionarea axului drumului, precum şi de aşternere a primului strat de asfalt, pe sectoare.
Astfel, a fost deja așternut stratul de binder pe sectorul care face legătura cu tronsonul de drum Vultureni – Chinteni, recent asfaltat, precum şi pe mai multe sectoare de drum situate pe raza comunei Panticeu. De asemenea, în aceste zile se aşterne stratul de binder pe un sector în lungime de aproximativ 5 kilometri situat pe raza comunei Recea Cristur.
Investiția presupune intervenția în profunzime, pe toată lungimea sectorului vizat, începând de la fundaţia drumului şi încheind cu două straturi de asfalt, binder şi strat de uzură, cu inserţie de material geocompozit antifisură.
Consiliul Județean Cluj a anunțat că proiectul vizează un tronson cu o lungime de aproape 21 kilometri, de la kilometrul 27+625 din Vultureni, respectiv intersecția cu drumul județean 109 și până la kilometrul 48+500. Aceasta prevede, de asemenea, și realizarea de acostamente, șanțuri, rigole şi podeţe, racordări cu drumurile laterale, urmând să se finalizeze prin realizarea de marcaje şi semnalizare rutieră.