Termene reduse pentru eliberarea pașaportului și alte reglementări pentru obținerea documentelor de călătorie
Un proiect recent de Hotărâre a Guvernului, prevede termene reduse pentru eliberarea pașaportului, dar și o serie de noi reglementări pentru obținerea documentelor de călătorie. Astfel, una dintre noutăți este termenul de eliberare a paşapoartelor simple electronice, care se reduce de la 30 la 15 zile lucrătoare.
Printre modificările legislative aduse legii privind regimul liberei circulaţii a cetăţenilor români în străinătate, se numără:
● Termenul de eliberare a paşapoartelor simple electronice în cazul cererilor depuse în ţară se reduce de la 30 la 15 zile lucrătoare (de la data depunerii cererilor).
● Pentru cererile depuse în străinătate, termenul actual de 90 de zile se reduce în funcție de țara unde se află solicitantul: 45 de zile lucrătoare, în cazul cererilor depuse la misiunile diplomatice şi oficiile consulare ale României în statele membre ale Uniunii Europene, respectiv 60 de zile lucrătoare, în cazul cererilor depuse în statele terțe în raport cu UE.
● Simplificarea condiţiilor ce trebuie îndeplinite pentru eliberarea pașaportului simplu temporar în cazul minorilor care urmează să se deplaseze în străinătate pentru a urma un tratament medical fără de care viaţa ori sănătatea le este pusă în pericol, prin stabilirea necesităţii unei traduceri “autorizate”, şi nu “legalizate”, aşa cum este reglementat în prezent, a documentelor emise de instituţia străină care urmează să efectueze tratamentul medical.
● Se stabilește că procura specială şi declaraţia privind acordul pentru eliberarea pașaportului minorului se restituie, solicitantului, după scanare, atunci când aceste înscrisuri cuprind împuternicirea, respectiv acordul pentru îndeplinirea altor operaţiuni sau acte, altele decât cele privind eliberarea paşaportului.
● Se elimină necesitatea prezentării strict a originalului certificatului de naştere al minorului sub 14 ani la ridicarea paşaportului simplu electronic/temporar, fiind acceptată şi copia acestuia.
● O altă modificare vizează eliminarea sintagmei „în original” în cazul hotărârilor judecătoreşti care trebuie prezentate de către solicitanţii paşapoartelor, având în vedere faptul că hotărârile judecătoreşti se comunică părţilor în copie de către instanţă. Noua formulare asigură claritatea textului şi a intenţiei normative ce vizează necesitatea prezentării hotărârii judecătoreşti certificate de instanţa judecătorească (prin aplicarea ştampilei, în original).
Ministerul de Interne a anunțat că proiectul de Hotărâre a Guvernului aprobat asigură punerea în aplicare a modificărilor aduse în acest an Legii 248/2005. Printre modificările aduse în acest an legii privind regimul liberei circulaţii a cetăţenilor români în străinătae, se numără extinderea termenului de valabilitate a pașaportului simplu electronic de la 5 la 10 ani pentru persoanele care au împlinit vârsta de 18 ani și reglementarea situațiilor în care poate fi eliberat pașaportul simplu temporar.