Film – S-a născut o stea; A star is born – merită sau nu?

Lady Gaga actriţă şi actorul Bradley Cooper regizor, împreună pe marele ecran, iată două motive foarte bune pentru a merge la cinema. Personalităţi cu mare priză la public şi cu notorietate internaţională, cei doi joacă împreună într-un film care pune muzica şi iubirea în prim-plan.

Alături de cei doi artişti talentaţi mai apar în film Sam Elliott, Andrew Dice Clay, Rafi Gavron, Anthony Ramos, Dave Chappelle, Alec Baldwin, Brandi Carlile.

sursa video: youtube

A star is born (S-a născut o stea) este o dramă plină de muzică şi iubire. Cu un personaj principal jucat de Lady Gaga, tot filmul este ca un spectacol, cu pauze în care putem vedea dincolo de perdeaua de fum a celebrităţii. Calităţile vocale ale protagoniştilor sunt foarte bine evidenţiate şi sunt ca un show în sine. Ceea ce aduce S-a născut o stea în plus faţă de un concert live este tocmai perspectiva artistului de pe scenă. Începuturile nesigure şi pline de emoţii, dar şi succesul răsunător şi efectele celebrităţii, toate pot fi întrevăzute aici.

Filmul are un feeling de documentar pe alocuri, datorită modului de filmare. Foarte multe cadre strânse, prim-planuri, toate arată ca şi cum totul este real. Protagoniştii şi cei cu care interacţionează par de fapt urmăriţi de un cameraman. Toţi par că-şi trăiesc viaţa normal, iar cine filmează este acolo pentru a documenta. Dialogurile sunt simple şi fireşti, fapt ce contribuie la senzaţia de realism.

Povestea este simplă dar spusă într-un mod care atrage. Totul curge lin şi are sens. Personajele sunt credibile, iar felul în care se comportă şi reacţionează este firesc. Nimic din poveste nu este exagerat şi nu iese din normele unei posibile realităţi. Iubirea este aici construită ca un fel de saga, dar care are o finalitate neaşteptată.

Ceea ce iese în evidenţă la S-a născut o stea este coloana sonoră. Filmul are muzică bună şi interpretări de zile mari. Ritmul care însoţeşte povestea este domol, dar suficient de antrenant cât să menţină atenţia trează tot timpul. Chiar dacă spectacolul muzical este întotdeauna foarte bun, iar dialogurile interesante, apare uneori senzaţia că filmul durează puţin prea mult.

A star is born (S-a născut o stea) este o poveste de iubire care merită văzută.

Scris de: Alieta Pojar

Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmail

Leave a Reply

avatar
  Subscribe  
Notify of