Expoziția itinerantă de fotografie Acsinte.100 ajunge la Cluj-Napoca

Acsinte.100, expoziția cu fotografii de la începutul secolului XX, din colecția personală a sergentului fotograf Costică Acsinte, va fi deschisă publicului din Cluj-Napoca, în perioada 27 – 29 noiembrie, la Centrul de Cultură Urbană Turnul Croitorilor.

Expoziția cuprinde 100 de fotografii, în format print și digital, semnate de Costică Acsinte, și acoperă trei teme distincte: Primul Război Mondial, Portrete de militari și Viața socială în orașul Slobozia în perioada 1930 – 1968.

Acsinte.100 include o componentă multimedia, fotografiile din Primul Război Mondial și portretele militarilor fiind însoțite de lectura unor fragmente din scrisori, cărți poștale, jurnale și note de pe front (fragmente din volumul Scrisori de pe front, alcătuit de Mirela Florian), ce permit publicului să își construiască o imagine a Primului Război Mondial și a însemnătății acestuia din punct de vedere istoric, dar și la nivelul istoriei personale a fiecărui individ în parte.

Fotografiile ce prezintă scene din viața socială a orașului Slobozia sunt însoțite de vocea poetului Mircea Dinescu, ialomițean născut în 1950, în Slobozia, care povestește despre copilăria și adolescența petrecute în micul oraș de provincie, dar și despre Costică Acsinte, fotograful unde mergea împreună cu mama lui în vremea copilăriei.

Expoziția Acsinte.100 va fi deschisă publicului la Centrul de Cultură Urbană Turnul Croitorilor – Cluj-Napoca (Str. Baba Novac nr. 35), în perioada 27 – 29 noiembrie, în intervalul orar 09:00 – 17:00. Vernisajul expoziției va avea loc marți, 27 noiembrie, de la ora 17:00 la ora 18:00.

De la începutul lunii octombrie, Acsinte.100 a călătorit prin cinci orașe din țară: Pitești, Slobozia, Iași, Constanța și Timișoara, urmând să fie expusă în următoarea perioadă la Alba Iulia (22 – 25 noiembrie) și în Cluj-Napoca (27 – 29 noiembrie), expoziția încheindu-și călătoria la București de Ziua Națională a României (1 – 4 decembrie).

Calendarul complet al expoziției Acsinte.100:
● Pitești – Fundația Culturală Ilfoveanu – 10 – 13 octombrie 2018;
● Slobozia – Centrul Cultural UNESCO Ionel Perlea – 23 – 26 octombrie 2018;
● Iași – Galeria de artă ”Dana” – 28 – 30 octombrie 2018;
● Constanța – Muzeul de Artă Constanța – 1 – 3 noiembrie 2018;
● Timișoara – Misc. Arts Center – 12 – 15 noiembrie 2018;
● Alba Iulia – Casa Forum – 22 – 25 noiembrie 2018;
● Cluj-Napoca – Turnul Croitorilor – 27 – 29 noiembrie 2018 (09:00 – 17:00);
● București – Casa Dacia – 1 – 4 decembrie 2018.

Acsinte.100 este un proiect organizat de Asociația Culturală Control N, finanțat de Ministerul Culturii și Identității Naționale, în cadrul manifestărilor dedicate Centenarului.

Costică Acsinte, fotograf de război și sergent al Armatei Române, a fotografiat timp de 60 de ani, mai întâi pe front și apoi în Slobozia, unde avea propriul studio – Foto Splendid Acsinte, lăsându-ne moștenire peste 9.000 de negative fotografice pe plăci de sticlă, planfilme și un număr necunoscut de printuri fotografice. Acestea au devenit populare în ultimii ani prin eforturile de restaurare, digitizare și publicare ale Asociației Culturale Atelierele Albe, inițiatoarea proiectului Colecția Costică Acsinte, în colaborare cu Muzeul Județean Ialomița.

Prin intermediul proiectului Acsinte.100, revine în atenția publicului cu o colecție impresionantă și rară de fotografii de pe front.

Mai multe informații pe www.controln.ro și pe www.facebook.com/controlN.

Intrarea este liberă pe toată perioada expoziției și la vernisaj.

Proiectul este finanțat de Ministerul Culturii și Identității Naționale. Evenimentul este organizat de Asociația Culturală Control N, în parteneriat cu Asociația Culturală Atelierele Albe, cu sprijinul Muzeului Județean Ialomița. Proiectul este găzduit de Centrul de Cultură Urbană Turnul Croitorilor – Cluj-Napoca, Casa Dacia (București), Fundația Culturală Ilfoveanu (Pitești), Centrul Cultural UNESCO & Ionel Perlea & Ialomița (Slobozia), Galeria de artă ”Dana” (Iași), Muzeul de Artă Constanța (Constanța), Misc. Arts Center (Timișoara), Casa Forum (Alba Iulia).

Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmail

Leave a Reply

avatar
  Subscribe  
Notify of