Film – Mașinării infernale; Mortal engines – merită sau nu?

Facebooktwitterredditpinterestlinkedinmail

Mortal engines, tradus în românește Mașinării infernale, este un science-fiction plin de aventuri.

O lume magnifică metalică, personaje excepţionale şi o doză de mister, au fost combinate pentru a crea un univers special şi original.
Din distribuția noului film care aduce în prim-plan această lume fantastică fac parte: Hera Hilmar, Robert Sheehan, Hugo Weaving, Jihae, Ronan Raftery, Leila George, Patrick Malahide, Stephen Lang, Colin Salmon, Regé-Jean Page, Leifur Sigurdarson. Christian Rivers semnează regia.
sursa video: youtube
Filmul este de la început dinamic și, cu toate că latura științifico-fantastică predomină, elemente din realitatea curentă sunt introduse cu finețe.

Mașinării infernale (Mortal engines) este un film de aventuri, realizat în cel mai pur stil fantastic, plin de acţiune și de elemente originale. Filmul este de la început dinamic și, cu toate că latura științifico-fantastică predomină, elemente din realitatea curentă sunt introduse cu finețe. Chiar dacă nu evident, de-a lungul filmului apar referințe la Brexit, capitalism, imperialism sau Marele Zid Chinezesc. Este introdusă de asemenea noţiunea de darwinism municipal. Lupta pentru resurse și putere este prezentă și aici, în viitorul îndepărtat, ceea ce evidențiază incapacitatea umanității de a învăța din propriile greșeli.

Elemente importante, ca de exemplu anul în care are loc acțiunea, sunt introduse foarte bine în dialoguri.

Povestea este bine spusă. Elemente importante, ca de exemplu anul în care are loc acțiunea, sunt introduse foarte bine în dialoguri. Altele în schimb pot fi deduse din scene bine construite. Sigur că la modul în care decurge istorisirea își aduc foarte mult contribuția și actorii. Chimia dintre cei doi protagoniști este foarte bună. Povestea de dragoste din Mașinării infernale păstrează o aură de inocență, în toată nebunia și corupția pe care setea pentru putere o naște.

Îmbinarea dintre muzică și imagine duce uneori la un rezultat ciudat și apare senzația de film plin de mister din anii 50.

Pe lângă protagoniști, o serie de personaje fabuloase, puțin exagerate, sunt introduse. Aceste personaje, deși sunt pe lângă poveste parcă, la momentul apariției, se integrează foarte bine și aduc un plus de culoare, la propriu și la figurat. Toate aceste elemente de poveste sunt foarte bine puse în evidență de coloana sonoră. Îmbinarea dintre muzică și imagine duce uneori la un rezultat ciudat și apare senzația de film plin de mister din anii 50. Cu toate acestea, filmul este unul care trebuie văzut cu sonorul la maxim.

Lumea plină de metal prezintă obiecte spectaculoase, originale, demne de urmărit.

Cea mai atractivă parte din film este imaginea. Felul în care scenele au fost filmate, îmbinarea între depărtare și apropiere, planare sau imobilitate, toate crează dinamism și un ritm interesant. Lumea plină de metal prezintă obiecte spectaculoase, originale, demne de urmărit. Imaginile sunt în cea mai mare parte spectaculoase, cu elemente fabuloase. Imaginația realizatorilor este extraordinară și face din Mașinării infernale un film de imagine. Obiecte care duc cu gândul la steampunk sau la frumusețe pură, fac din lumea post apocaliptică una demnă de urmărit.

Mașinării infernale (Mortal engines) este o realizare cinematografică specială, care fie place mult, fie deloc. Filmul merită văzut la cinema, pe un ecran mare, pentru partea artistică originală, imaginile excepţionale și actorii buni.

Scris de: Alieta Pojar

Facebooktwitterredditpinterestlinkedinmail

Leave a Reply

avatar
  Subscribe  
Notify of