Promisiuni pentru susținerea educației, făcute liderilor Federațiilor Sindicale Reprezentative din Învățământ

Facebooktwitterredditpinterestlinkedinmail

La sfârșit de an, un acord între Guvernul României și Federațiile Sindicale Reprezentative din Învățământ a fost semnat. Prin acest acord adoptat prin memorandum, Executivul se angajează să ia măsuri de sprijinire a educației.

Mai jos puteți consulta lista cu promisiunile făcute de Guvern, prin semnarea acordului.

● Creșterea sumelor destinate finanțării educației cu cel puțin 15% anual, comparative cu bugetul anului precedent, astfel încât să se ajungă la cel puțin 6% din PIB;

● Devansarea creșterii salariale prevăzute până în anul 2022, până la data de 1 septembrie 2020;

● Acordarea a două salarii brute pe an pentru dezvoltarea personală și materiale didactice;

● Acordarea unei sume de până la 5.000 euro pentru achiziția și modernizarea unei locuințe, precum și cumpărarea terenului necesar construcției, pentru personalul didactic din mediul rural;

● Acordarea unei garanții de stat de 80% pentru creditele luate în vederea achiziționării unei locuințe;

● Acordarea unei prime de instalare în cuantum de trei salarii medii brute pe economie pentru personalul didactic care se titularizează în mediu rural;

● Cadrelor didactice cu o vechime efectivă în învățământ de minimum 30 de ani, li se acordă la pensionare șase salarii medii brute pe economie;

● Crearea unui cont unic de dezvoltare prin intermediul căruia toate universitățile să poată demara/ finaliza proiecte de investiții;

● Construirea a cel puțin 1.000 de grădinițe cu program sportiv.

Acordul a fost semnat de premierul Viorica Dăncilă și de liderii Federațiilor Sindicale Reprezentative din Învățământ: Anton Hadăr, preşedintele Federaţiei Naţionale Sindicale „Alma Mater”, Simion Hancescu, președintele Federației Sindicatelor Libere din Învățământ, și Marius Nistor, preşedintele Federației Sindicatelor din Educație „Spiru Haret”.

Facebooktwitterredditpinterestlinkedinmail
Subscribe
Notify of
guest
0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments
0
Would love your thoughts, please comment.x
()
x