Succes în continuă creștere a serviciului de sfat medical telefonic ALOPEDI

În 2018, prin intermediul serviciului gratuit de sfat medical telefonic ALOPEDI, au fost ajutați peste 11.000 de copii.

Consiliul Județean Cluj a anunțat faptul că în urma unei analize a Spitalului Clinic de Urgență pentru Copii Cluj-Napoca, serviciul de sfat medical ALOPEDI a ajutat 11.053 de copii. Cea mai mare parte a apelurilor, respectiv 68,57% dintre acestea, s-au finalizat cu recomandări de tratament la domiciliu și cu comunicarea semnelor de alarmă la apariția cărora copilul necesită consult medical față în față. De asemenea, pe parcursul anului 2018, intervenția serviciului de ambulanță a fost necesară în doar 10 cazuri.

Problemele cele mai frecvent invocate de părinții care au apelat la serviciul de sfat medical au fost: febra, tusea, răceala comună, vărsăturile și diareea.

Cele mai frecvente motive pentru care părinții au apelat 0364-917 au rămas și în 2018 febra, tusea și răceala comună dar și vărsăturile și diareea. Luna decembrie a fost cea mai aglomerată, în special perioada de vacanță, urmată de lunile februarie și martie.

Serviciul de sfat medical pediatric acordat telefonic a fost utilizat şi de către locuitori din afara zonei metropolitane Cluj-Napoca, circa 45% din numărul total de apeluri provenind  din București, Brașov, Constanța și Timiș. Nu în ultimul rând, 181 de apeluri au fost primite de la români aflați în afara granițelor țării.

Serviciul gratuit de sfat medical pediatric acordat telefonic ALOPEDI – 0364917 este un serviciu de telemedicină dedicat copiilor, care are adresabilitate în continuă creștere și este asigurat printr-o linie de gardă special dedicată acestuia. Evaluarea se face prin întrebări ce stabilesc gravitatea stării copilului, respectiv momentul în care copilul are nevoie de consult medical față în față. Serviciul oferă sfaturi privind îngrijirea la domiciliu a copiilor bolnavi precum și cu privire la momentul și locul în care trebuie să se adreseze medicului pentru consult.

În cazul copiilor aflați în stare gravă, este necesară apelarea serviciului 112.

Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmail

Leave a Reply

avatar
  Subscribe  
Notify of