Film – Papillon – merită sau nu?

Facebooktwitterredditpinterestlinkedinmail

Papillon este o dramă în care violența apare pe neașteptate, de fiecare dată într-o manieră impresionantă.

Papillon este inspirat din fapte reale. Filmul redă povestea impresionantă a unui deținut care încearcă să evadeze.

Din distribuția filmului fac parte: Charlie Hunnam, Rami Malek, Roland Møller, Eve Hewson, Joel Basman, Yorick van Wageningen, Damijan Oklopdzic, Brian Vernel, Michael Socha. Michael Noer semnează regia.

sursa video: youtube
Filmul este realizat pe baza memoriilor lui Henri Charrière aka Papillon, un francez care a fost condamnat la închisoare pe viață.

Papillon este, pe lângă o realizare cinematografică interesantă, o pagină de istorie. Filmul este realizat pe baza memoriilor lui Henri Charrière aka Papillon, un hoț care a fost condamnat la închisoare pe viață pentru o crimă pe care n-a comis-o. Imediat după ce ajunge pe insula închisoare, unde erau duși deținuții francezi ai vremii, el pune la cale un plan de evadare. Povestea este complexă, se întinde pe mai mulți ani și scoate în evidență condițiile inumane în care a fost nevoit să trăiască o bună parte a perioadei de detenție.

Anumite faze afectează puțin calitatea de ansamblu a imaginii.

Imaginea din Papillon este în general bună, dar are și părți care lasă de dorit. Majoritatea scenelor au fost compuse din cadre bine filmate și suficient de lungi. Fazele dinamice au fost bine construite, din cadre scurte, filmate din unghiuri diferite. Cu toate acestea, destul de frecvent, imaginea prea mișcată, crează o senzație neplăcută. Aceste faze afectează puțin calitatea de ansamblu a imaginii.

Muzica și efectele sonore sunt bune, aduc un plus de calitate filmului.

Coloana sonoră este bună și foarte variată. De la scenele de acțiune și violență maximă, până la cele mai calme, toate beneficiază de o muzică bună și potrivită. De asemena, pe lângă muzică, și efectele sonore aduc un plus de calitate. Acestea contribuie la crearea unor stări speciale, în funcție de ceea ce apare pe marele ecran.

Povestea acoperă un număr mare de ani și este ajutată de jocul bun al actorilor.

Actorii din rolurile principale se potrivesc foarte bine. Interacțiunile dintre ei sunt interesante și păstrează atenția trează. Papillon este un film lung, în care personajele sunt destul de bine dezvoltate. Povestea acoperă un număr mare de ani și este ajutată de jocul bun al actorilor. Tot ei sunt cei care reușesc să creeze și o stare specială, neplăcută, în momentele de violență maximă.

Papillon este un film lung, nu întotdeauna ușor de privit, care merită văzut la cinema de cei care apreciază o poveste inspirată din fapte reale.

Scris de: Alieta Pojar

Facebooktwitterredditpinterestlinkedinmail

Leave a Reply

avatar
  Subscribe  
Notify of