PRO INVENT 2019 – Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca anunţă o nouă ediţie a Salonului Internaţional al Cercetării, Inovării şi Inventicii

Facebooktwitterredditpinterestlinkedinmail
Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca (UTCN) anunţă cea de-a XVII ediție a Salonului Internaţional al Cercetării, Inovării şi Inventicii.

Salonul Internațional al Cercetării Științifice, Inovării și Inventicii, PRO INVENT 2019, își va deschide oficial porțile miercuri, 20 martie, ora 12:00, la Sala Polivalentă BT Arena.

În cele trei zile de salon, publicul și specialiștii vor putea vedea peste 350 de invenții din cele mai variate domenii. Salonul reunește, și în acest an, universități, institute, centre și stațiuni de cercetare, firme, asociații ale inventatorilor, persoane fizice din țară și din străinătate.

Firmele își vor prezenta produsele și noile tehnologii, în cadrul unei secțiuni aparte, denumită generic „Arena Tehnologiilor”, iar inventatorii, persoane fizice, vor avea un spațiu exclusiv denumit „Arena Inventatorilor” unde își vor putea expune și împărtăși ideile.

În acest an, grupurile de studenți afiliate structurilor de inovare și cercetare din cadrul Universității Tehnice din Cluj-Napoca vor participa cu proiectele lor originale. Pentru prima dată, în cadrul Salonului PRO INVENT 2019, vor fi expuse lucrările de pictură și fotografie pe calculator ale studenților de la specializarea Arte Plastice și Decorative din cadrul Facultății de Litere, Centrul Universitar Nord din Baia Mare. La fel de inedite vor fi prezentările celor mai importante proiecte de cercetare din cadrul UTCN. O sesiune despre Adoptarea tehnologiei inovatoare în cadrul organizațiilor tradiționale va fi susținută de către specialiștii NTT Data iar reprezentanții Hofigal vor expune modalități de Creșterea imunității cu ajutorul plantelor medicinale și aromatice.

Programul Salonului PRO INVENT 2019:

20 martie 2019

● 09:00 – 11:00 – Înregistrarea participanților;


● 12:00 – Deschiderea Salonului PRO INVENT 2019;


● 14:00 – 16:00 – Întâlnirea reprezentanților RAF (Romanian American Foundation), Sala de Conferințe Sala Polivalentă BT Arena;

● 14:00 – 15:00 – Creșterea imunității cu ajutorul plantelor medicinale și aromatice – Lector univ. dr. Anca Daniela Raiciu, Hofigal, Sala de Conferințe Salon PRO INVENT 2019;


● 15:00 – 16:00 – Prediagnoza de proprietate industrială – un proiect european – Lector OSIM Elisabeta Berceanu; Brevetul, marca și designul european – Lector OSIM Mariana Hahue, Sala de Conferințe Salon PRO INVENT.

21 martie 2019

● 10:30 – 12:30 – Cercetarea științifică în domeniile de specializare inteligentă din cadrul Universității Tehnice din Cluj-Napoca – dezbateri și prezentări ale proiectelor de cercetare reprezentative din cadrul UTCN, Sala de Conferințe Salon PRO INVENT 2019;


● 12:30 – 13:30 – Innovative technology adoption in traditional organizations – Radu Orghidan, R&D Senior Adviser, NTT DATA România, Sala de Conferințe Salon PRO INVENT;


● 14:00 – 16:30 – Workshop Helthcare Innovation – un eveniment cu participarea EIT Health, Universitatea ”Babeș-Bolyai”, Universitatea de Medicină ”Iuliu Hațieganu”, Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară și Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca.

22 martie 2019

● 12:00 – Festivitatea de Premiere.

Programul de vizitare al salonului: miercuri, 20 martie, orele 12:00 – 18:00; joi, 21 martie, orele 10:00 – 18:00; vineri, 22 martie, orele 10:00 – 14:00.

Facebooktwitterredditpinterestlinkedinmail

Leave a Reply

avatar
  Subscribe  
Notify of