MFP a emis și în luna aprilie titluri de stat pentru populație

Facebooktwitterredditpinterestlinkedinmail
Ministerul Finanțelor Publice (MFP) a emis în luna aprilie noi titluri de stat, în cadrul Programului Tezaur.

Patru noi emisiuni de titluri de stat au fost emise de MFP, în luna aprilie, în cadrul Programului Tezaur. Acestea au scadențe la 1, 2, 3 și 5 ani, cu dobânzi de 3.5%, 4%, 4.5% și 5%. MFP a anunțat că, până în prezent, peste 20.000 de români au investit în titluri de stat mai mult de 1.2 miliarde de lei.

Titlurile de stat pot fi cumpărate prin Compania Națională Poșta Română și de la unitățile Trezoreriei Statului, astfel:

● Până în 22 aprilie de la unitățile Trezoreriei Statului;

● Până în 18 aprilie prin Compania Națională Poșta Română pentru mediul rural și până în 19 aprilie pentru mediul urban prin Compania Națională Poșta Română.

Sunt eligibile persoanele fizice care au împlinit vârsta de 18 ani la data efectuării subscrierii, fără plafon maxim individual de subscriere.

Titlurile de stat lansate aprilie 2019 sunt în formă dematerializată și au valoare nominală de 1 leu. Dobânda este anuală, plătibilă la termenele prevăzute în prospectul de emisiune.

Investitorii au posibilitatea anulării subscrierilor deja efectuate prin depunerea, în perioada de subscriere, a unei cereri de anulare. Ulterior, subscrierile sunt irevocabile și nu mai pot fi anulate.

De asemenea, titlurile de stat emise în cadrul Programului Tezaur pot fi transferabile și se pot răscumpăra în avans.

În cazul decesului, dreptul de proprietate asupra titlurilor de stat se transferă moștenitorilor, care prezintă documentele legale care le atestă această calitate.

MFP a precizat că emiterea titlurilor de stat pentru populație va continua pe parcursul anului 2019. În fiecare lună perioada de subscriere va fi de trei săptămâni, iar maturitățile vor fi stabilite în funcție interesul manifestat de investitori.

Prospectul de emisiune și orice eventuale modificări ale acestuia vor fi publicate pe www.mfinante.gov.ro, www.datoriepublica.mfinante.gov.ro, https://www.comunicatii.gov.ro, https://www.posta-romana.ro.

Facebooktwitterredditpinterestlinkedinmail

Leave a Reply

avatar
  Subscribe  
Notify of