Obiectele permise și cele interzise în perimetrul Elementum

Facebooktwitterredditpinterestlinkedinmail
Ne desparte mai puțin de o lună de Elementum, un festival în ritmul familiei. Pregătirile sunt pe ultima sută de metri. Azi vă aducem noutăți despre masă și „casă”, sau mai bine spus cort, și despre ce este permis în bagaj și ce nu.

Între 21 și 23 iunie, în perimetrul Complex Lac Luncani, va avea loc festivalul Elementum. Organizatorii promit trei zile de distracție, aventură, activități pentru toată familia, ateliere și jocuri, toate pe fundal sonor de muzică pentru cei mici și cei mai mari.

Festivalul se va desfășura la jumătatea distanței dintre Cluj-Napoca, Târgu Mureș și Alba Iulia, în natură.

Organizatorii au anunțat că vor pune la dispoziție o zonă de camping clar delimitată și securizată. Intrarea în perimetrul festivalului va fi posibilă doar cu brățara aferentă. De asemenea, va exista o zonă de dușuri, cu apă caldă. Vor fi disponibile toalete ecologice, zilnic curățate și împrospătate. O să fie o zonă de încărcat telefoanele și o zonă unde se va putea savura cafeaua dimineața sau după un prânz copios, dar și apă și răcoritoare pentru cei mici. Zona chill&relax va fi dotată cu băncuțe și măsuțe pentru câteva clipe de pauză.

Este permis accesul în festival cu fructe și legume pentru prepararea pireurilor, iaurt, lapte sau formule de lapte pentru copii și borcane cu mâncare pentru bebeluși.

Pentru a simți gustul mâncării de acasă va fi un restaurant cu autoservire. Pentru lucruri mai puțin realizabile acasă, vor fi disponibile food truck-uri cu specialități și un colț cu dulciuri. Pentru cei care doresc, va exista un stand cu fructe de pădure proaspăt culese, un bar special creat pentru cei mici, dar și băuturi pentru cei mari.

După validarea biletului și primirea brățării de acces, vor putea fi achiziționate tokens (jetoane). Cu ele și exclusiv cu ele se va putea cumpăra orice se găsește în perimetrul festivalului. Plata în numerar nu va fi posibilă.

În perimetrul festivalului nu va fi permis accesul cu arme, cuțite, obiecte contondente, sticle, droguri, lichide inflamabile (fie ele și cosmetice), sticle (nici măcar cele de parfum), sprayuri, lanțuri, lasere, articole pirotehnice, bannere susținute de bețe. Vă recomandăm să aveți la voi câte o pelerină, pentru că umbrelele sunt și ele interzise. Accesul cu animale este interzis, pentru simplul fapt că ar putea să îi deranjeze pe cei din jur. De asemenea, orice tip de obiect care îi poate răni pe alți participanți va fi oprit înainte de poarta de intrare. Detalii despre toate cele de mai sus găsiți în regulamentul oficial de festival.

Este permisă intrarea cu aparate de fotografiat sau filmat compacte, dar și cu cele profesionale (inclusiv aparate de tip DSLR). Tot din categoria gadgeturi, sunt acceptate și bateriile externe. De asemenea, sunt permise brichete, medicamente, insulină, picături pentru uz medicinal, inhalator pentru astm. Produsele medicale trebuie însoțite de scrisoare medicală sau rețetă, iar dozele permise trebuie să fie în concordanță cu recomandările medicului.

Pe 15 mai s-a sărbătorit Ziua Internațională a Familiei și organizatorii și-au dorit să o sărbătorească cum se cuvine.

Biletele de o zi au intrat la vânzare în 15 mai. Ele vor fi disponibile pe site-ul festivalului, la prețul de 65 de lei pentru adulți și 35 de lei pentru copii și permit accesul la festival sâmbătă sau duminică. Copiii sub 2 ani au intrare gratuită. Prețurile de presale pentru bilete și abonamente vor fi valabile până la 1 iunie.

Noutăți despre Young Festival Creators (YFC).

În organizarea festivalului sunt implicați 15 tineri de clasa a 11-a, care generează idei, le împachetează și apoi le vor pune în practică în cadrul evenimentului, prin programul Young Festival Creatos, coordonat de Mădălina Hodorog, trainer, business strategist și promotor al educației non-formale în rândul tinerilor.

Timp de trei zile, cadrul natural feeric, desfășurat pe 20 de hectare, va fi gazda celui mai amplu eveniment dedicat întregii familii, indiferent de vârsta membrilor săi, din România. Organizatorul evenimentului este GoCreate.

Facebooktwitterredditpinterestlinkedinmail

Leave a Reply

avatar
  Subscribe  
Notify of