Proiectele finanțate din fonduri locale nerambursabile; cultele religioase primesc cei mai mulţi bani

Facebooktwitterredditpinterestlinkedinmail
Consiliul Județean Cluj a anunțat cine și câți bani va primi sub formă de fonduri locale nerambursabile.

Lista proiectelor ce vor fi susținute din fonduri locale nerambursabile a fost făcută publică de forul administrativ județean. Proiectele au fost depuse de organizații non-profit și de entități publice din sfera tineretului și activităților socio-educaționale, a sportului și culturii, precum și din sfera activităților ce vizează continuarea acțiunilor de marcare a Centenarului Marii Uniri.

Cei mai mulţi bani au fost alocaţi şi în 2019 pentru cultele religioase.

Cele mai multe cereri pentru alocări de fonduri au fost înregistrate în sfera cultelor religioase – 327 de solicitări. Bugetul stabilit pentru acest domeniu a fost de 2.700.000 de lei.

Sfera tineretului și cea a culturii au constituit două domenii care au prezentat un interes deosebit pentru solicitanți, conform Consiliului Județean Cluj.

● Au fost depuse 129 de cereri la cultură, din care tot atâtea urmează a fi susținute din fonduri locale nerambursabile. Suma repartizată este de 600.000 de lei.

● Au fost înregistrate 142 de cereri pentru tineret, din care 102 au fost aprobate de forul administrativ județean. Valoarea acestor proiecte este de 600.000 de lei. Din suma totală alocată acestui domeniu, 563.000 de lei vor fi acordați entităților câștigătoare, restul de 37.000 de lei constituind un fond de rezervă.

● Pentru susținerea activităților și programelor sportive, Consiliul Județean Cluj a alocat în acest an suma de 1.700.000 de lei, din care 1.695.000 de lei vor fi utilizați pentru cele 85 de proiecte ce au întrunit toate criteriile de eligibilitate prevăzute în regulament, dintr-un total de 89 depuse. Restul sumei, în cuantum de 5.000 de lei reprezintă fond de rezervă pentru domeniul activităților și programelor sportive.

● Pentru a continua marcarea Centenarului Marii Uniri, forul administrativ județean a alocat suma de 200.000 de lei entităților care au elaborat inițiative în acest sens. Astfel, un număr de 28 de structuri au depus solicitări ce au ca obiectiv marcarea acestui moment istoric deosebit, 27 urmând să fie susținute prin fonduri locale nerambursabile. Valoarea totală a alocărilor este de 192.000 de lei, iar fondul de rezervă 8.000 de lei.

Lista entităților ale căror inițiative au îndeplinit condițiile pentru acordarea de finanțare și suma aprobată poate fi consultată online.

Lista tuturor entităților ale căror inițiative au îndeplinit condițiile cerute pentru acordarea de finanțare și suma aprobată a fi alocată fiecărei organizații în parte este disponibilă pe site-ul oficial al Consiliului Județean Cluj la secțiunea Hotărârile Consiliului Județean Cluj. Totodată, aceste structuri non-profit vor fi înștiințate atât în scris, cât și în format electronic, în legătură cu aprobarea finanțării programului propus, valoarea finanțării, precum și în ce privește alte aspecte legate de decontarea în condiții corespunzătoare a cheltuielilor proiectului.

Facebooktwitterredditpinterestlinkedinmail

Leave a Reply

avatar
  Subscribe  
Notify of