Bani de la bugetul local, pentru spitalele clujene

Facebooktwitterredditpinterestlinkedinmail
14.000.000 de lei au fost alocați pentru sănătate de la bugetul local al municipiului Cluj-Napoca.

Bani de la bugetul local, în cuantum de 14.000.000 lei, au fost alocați de Primăria Cluj-Napoca pentru lucrări necesare la spitale clujene.

Față de anul trecut, Primăria Cluj-Napoca a anunțat că a crescut cu 65% cuantumul alocărilor pentru structurile spitalicești clujene care nu se află în subordinea municipalității.

Valoarea totală a sprijinului financiar acordat spitalelor din Cluj-Napoca în 2019 se ridică la aproximativ 14.500.000 lei. Din suma totală, peste 13.000.000 lei este valoarea sprijinului financiar pentru 11 instituții spitalicești din Cluj-Napoca, iar restul de bani de la bugetul local sunt alocați pentru lucrări de amenajare a căilor de acces și a curților spitalelor.

Lista sumelor alocate de la bugetul local pentru instituțiile spitalicești din Cluj-Napoca, anunțată de Primăria Cluj-Napoca.

● Institutul Regional de Gastroenterologie-Hepatologie Prof. Dr. Octavian Fodor Cluj-Napoca – 600.000 de lei;
● Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii Cluj – 1.200.000 de lei;
● Spitalul Clinic de Boli Infecțioase – 450.000 de lei;
● Spitalul Clinic de Recuperare Cluj-Napoca – 550.000 de lei;
● Institutul Oncologic Prof. Dr. I. Chiricuță Cluj-Napoca – 550.000 de lei;
● Institutul Inimii de Urgență pentru Boli Cardiovasculare Niculae Stăncioiu – 1.200.000 de lei;
● Spitalul Militar de Urgență „Dr. Constantin Papilian” Cluj-Napoca – 700.000 de lei;
● Spitalul Clinic Căi Ferate Cluj-Napoca – 490.000 de lei;
● Institutul Clinic de Urologie și Transplant Renal – 600.000 de lei;
● Spitalul Clinic de Pneumoftiziologie Leon Daniello – 130.000 de lei;
● Spitalul Clinic Județean de Urgență Cluj – 6.510.000 de lei;
● Spitalul Clinic Județean de Urgență Cluj – Secția de Neonatologie I – 312.000 de lei;
● Spitalul Clinic Județean de Urgență Cluj – UPU Cluj – 100.000 de lei.

Sprijinul financiar acordat spitalelor de municipalitate prin aceste alocări a crescut în fiecare an în perioada 2012 – 2019. Procentual, creșterea este de 352,3% în 2019 față de 2012.

Facebooktwitterredditpinterestlinkedinmail

Leave a Reply

avatar
  Subscribe  
Notify of