Rhythmic Gymnastics World Challenge Cup – competiția internațională de gimnastică ritmică, la Cluj-Napoca

Facebooktwitterredditpinterestlinkedinmail
Federația Română de Gimnastică Ritmică organizează la Cluj-Napoca, în luna august, prima competiție internațională de Gimnastică Ritmică din România de tipul “World Challenge Cup”.

Rhythmic Gymnastics World Challenge Cup va avea loc la BT Arena în perioada 23 – 25 august 2019. Evenimentul reprezintă pentru gimnastele din întreaga lume o competiție extrem de importantă, deoarece se desfăşoară înainte de Campionatul Mondial de calificare la Jocurile Olimpice de la Tokyo 2020.

Organizarea acestui eveniment în România reprezintă încununarea cu succes a activității Federației Române de Gimnastică Ritmică.
“După 16 ani de la reînfiinţare, perioadă în care am încercat să menţinem gimnastica ritmică românească în elita mondială, ne-am decis să organizăm o competiție de mare anvergură şi să introducem România în circuitul competiţiilor de tip “World Challenge Cup”. Sperăm ca acest eveniment să se desfăşoare anual şi să atragem un număr cât mai mare de participante din întreaga lume“, a spus Irina Deleanu, Președintele Federației Române de Gimnastică Ritmică.

Rhythmic Gymnastics World Challenge Cup Cluj-Napoca este locul de întâlnire a celor mai bune gimnaste din lume, o competiție care pune în lumina spectacolului excelența ce poate fi atinsă în gimnastica ritmică.

Competiția este formată din două concursuri: proba individuală și proba de ansamblu. Ambele probe presupun mânuirea cercului, a mingii, măciucii și a panglicii și se desfășoară în două etape: calificări și marea finală.

Înscrierile pentru această primă ediţie sunt în plină desfășurare. Până la data de 19 iulie 2019, Federaţiile Naţionale de Gimnastică Ritmică din întreaga lume au posibilitatea să înscrie un număr de maxim două gimnaste la proba individuală și un ansamblu alcătuit din 6 gimnaste pentru proba pe națiune.

“Ne bucurăm să vedem că la această primă ediţie Rhythmic Gymnastics World Challenge Cup din România deja au confirmat participarea 166 de gimnaste, din 31 de țări de pe 4 continente. Având în vedere că această competiţie se va desfăşura cu puţin timp înaintea Campionatului Mondial de calificare pentru Jocurile Olimpice de la Tokyo 2020, ţările participante trimit, cu siguranţă, cele mai bune gimnaste în întrecerea de la Cluj-Napoca”, a mai declarat de Irina Deleanu.

Competiția se desfășoară cu spectatori.

Accesul se face pe baza biletului achiziționat din rețeaua iabilet.ro. Rhythmic Gymnastics World Challenge Cup Cluj-Napoca va fi transmisă live pe canalul Telekom Sport. Vineri şi sâmbătă, 23 și 24 august 2019, publicul va urmări din sală sau din fața ecranelor calificările, când gimnastele concurează pentru a obţine punctajele necesare participării la finala pe obiecte. Duminică, 25 august 2019, vor evolua cele mai bune 8 gimnaste de la fiecare obiect (cerc, minge, măciuci şi panglică) şi cele mai bune 8 ansambluri de la cele două exerciţii prezentate în calificări (5 mingi şi 3 cercuri + 2 perechi de măciuci).

“La Rhythmic Gymnastics World Challenge Cup Cluj-Napoca, România va fi reprezentată de 2 gimnaste în proba individuală, acesta fiind numărul maxim de participante permis de Federaţia Internaţională de Gimnastică. Sperăm să urmărim evoluţiile sportivelor noastre, atât pe parcursul celor două zile de calificare, cât şi în finalele pe obiecte”, a declarat Irina Deleanu.

Despre Federația Română de Gimnastică Ritmică.

Federaţia Română de Gimnastică Ritmică este o structură sportivă independentă, care s-a reînfiinţat în anul 2003, membră în două foruri internaționale: Uniunea Europeană de Gimnastică și Federația Internațională de Gimnastică, aceasta din urmă fiind prezentă la nivel mondial. Preşedintele Federației în România este fosta sportivă Irina Deleanu, Maestră Emerită a Sportului.

Printre rezultatele notabile ale gimnasticii ritmice româneşti putem enumera medalia de argint obţinută de Doina Stăiculescu la Jocurile Olimpice Los Angeles 1984, medaliile de bronz obţinute de Irina Deleanu în cadrul cupelor europene și mondiale. Aceste medalii au fost obținute între anii 1990-1992. De asemenea, România a obținut și medalia de bronz la proba pe națiune în cadrul Campionatului European din 1993.

FRGR urmărește dezvoltarea gimnasticii ritmice, atât în plan intern, prin organizarea în fiecare an a Turneului Internaţional “Cupa Irina Deleanu” omologat de Federaţia Internaţională de Gimnastică, cât și pe plan extern, prin lansarea sportivelor noastre în competiții internaționale de mare anvergură.

Despre Gimnastica Ritmică.

Gimnastica Ritmică este o disciplină sportivă olimpică, exclusiv feminină, ce se află la graniţa dintre sport şi artă, ce îmbină elementele din dansul clasic şi modern, cu cele de gimnastică. Gimnastele pot evolua în proba individuală sau de ansamblu (5 gimnaste) pe un acompaniament muzical şi cu obiecte specifice: coardă, cerc, minge, măciuci şi panglică.

Competiţiile de mare anvergură organizate anual sub egida Federaţiei Internaţionale de Gimnastică şi Uniunii Europene de Gimnastică sunt: Campionate Mondiale de Junioare şi Senioare, Campionatele Europene de Junioare şi Senioare, 4 Cupe Mondiale şi 4 World Challenge Cup.

Facebooktwitterredditpinterestlinkedinmail

1
Leave a Reply

avatar
1 Comment threads
0 Thread replies
0 Followers
 
Most reacted comment
Hottest comment thread
0 Comment authors
Recent comment authors
  Subscribe  
newest oldest most voted
Notify of
trackback

[…] competiției internaționale de gimnastică ritmică de la Cluj-Napoca au anunțat faptul că Denisa Mailat a făcut istorie […]