Film – Stuber: Detectiv de nevoie; Stuber – merită sau nu?

Facebooktwitterredditpinterestlinkedinmail
Stuber, tradus în românește Stuber: Detectiv de nevoie, este o comedie plină de acțiune, un film polițist clasic dar cu personaje originale.

Stuber: Detectiv de nevoie aduce pe marile ecrane, pe lângă amuzament şi acţiune, o poveste despre relaţia dintre două tipologii foarte diferite de bărbaţi. Filmul scoate în evidenţă câteva trăsături majore ale stilului clasic masculin, în contact cu cel de tip nou, mai relaxat şi deschis.

Din distribuția filmului fac parte: Dave Bautista, Kumail Nanjiani, Mira Sorvino, Natalie Morales, Iko Uwais. Michael Dowse semnează regia.

sursa video: youtube
Unghiurile diferite din care sunt filmate personajele și locaţiile păstrează atenţia trează pe tot parcursul filmului.

Stuber: Detectiv de nevoie începe în forță. Acțiune, imagine dinamică și cascadorii, însoțite de muzică antrenantă, introduc publicul în universul filmului. După începutul plin de energie, lucrurile se mai calmează. Scenele în care dialogurile primează sunt numeroase și se succed pe durata a mai multor minute. Cu toate acestea, un dinamism constant este păstrat prin felul în care au fost redate scenele. Astfel, unghiurile diferite din care sunt filmate personajele și locaţiile păstrează atenţia trează pe tot parcursul filmului.

Stuber: Detectiv de nevoie este un film care trece repede, fără perioade de plictiseală.

Muzica şi efectele auditive sunt bine plasate. Piese mai cunoscute sau nu, toate au un efect pozitiv asupra rezultatului final. Fie că este vorba de muzică mai antrenantă, introdusă în scenele de acţiune intensă, fie că este vorba de melodii mai lente, toate au calitatea de fi potrivite momentului. Datorită acestei combinaţii dintre imagine şi muzică, plus timp de rulare, filmul trece repede, fără perioade de plictiseală.

Interacţiunile dintre protagonişti scot în evienţă discrepanţa dintre viziunea clasică asupra masculinităţii şi cea nouă.

Chimia dintre Dave Bautista şi Kumail Nanjiani este bună. Fiecare reprezintă aici o tipologie de bărbat. Unul este clasicul tip dur, care nu-şi arată niciodată sentimentele, altul face parte din noua generaţie de bărbaţi, dispuşi să se manifeste mai deschis, fără teamă de judecata celor din jur. O serie de scene care pun în evidenţă contrastul dintre tipologii sunt destul de amuzante. Interacţiunile dintre cei doi scot în evidenţă discrepanţa de viziune dintre cea clasică asupra masculinităţii şi cea nouă, mai relaxată. Realizatorii filmului au ştiut să creeze comedie din astfel de situaţii, fără a exagera.

Stuber: Detectiv de nevoie este o comedie care are suficiente minute de acţiune, sau poate fi privit ca un film de acţiune comic. Interesant de urmărit aici, pe lângă povestea de film poliţist clasic, este şi relaţia dintre cele două tipologii de bărbaţi.

Stuber: Detectiv de nevoie este un film care merită o vizită la cinema, pentru un moment de relaxare.

Scris de: Alieta Pojar

Facebooktwitterredditpinterestlinkedinmail

Leave a Reply

avatar
  Subscribe  
Notify of