Lucrări de asfaltare finalizate pe drumul județean 109C – (DN16)

Facebooktwitterredditpinterestlinkedinmail
Au fost finalizate lucrările de asfaltare pe drumul județean 109C Gherla – Fizeşu Gherlii – Ţaga – Geaca – Cămărașu (DN16), a anunțat Consiliul Județean Cluj.

Lucrările de asfaltare derulate pe drumul judeţean DJ 109C – (DN16), GherlaFizeşu Gherlii – Ţaga – Geaca – Cămărașu au fost finalizate. Ultimul sector pe care s-a turnat asfaltul a fost cel situat pe raza localității Țaga.

Au fost asfaltate două sectoare de drum în lungime însumată de 24.4 kilometri.

Lucrările de asfaltare au vizat sectoarele cuprinse între pozițiile kilometrice 1+400 și 4+200 (2.8 kilometri), respectiv între kilometrul 17+600 și kilometrul 39+200 (21.6 kilometri).

Conform autorităților, pentru a fi verificată măsura în care lucrările de asfaltare au respectat exigenţele impuse de normativele în vigoare şi cerinţele expres formulate de către Consiliul Judeţean Cluj, calitatea stratului de asfalt, respectiv grosimea şi consistenţa acestuia, au fost verificate prin prelevarea de carote de către un laborator specializat în domeniu.

Anterior asfaltării au fost executate lucrări de întreținere.

Anterior asfaltării au fost executate lucrări complexe de întreținere care au vizat, în fapt, un tronson de drum în lungime de aproape 38 de kilometri, de la kilometrul 1+400 până la kilometrul 39+200.

În continuare, pentru completa finalizare a investiției, urmează a mai fi executate și lucrări de realizare a șanțurilor, de completare a acostamentelor, de desfundare şi curăţare a podeţelor, şanţurilor şi rigolelor, tăiere de lăstăriș și vegetație din vecinătatea căii de rulare, precum și lucrări de marcaje rutiere pe toată lungimea drumului județean.

Facebooktwitterredditpinterestlinkedinmail

Leave a Reply

avatar
  Subscribe  
Notify of