Jared Leto a cântat fluturând tricolorul; solistul 30 Seconds to Mars s-a declarat fermecat de publicul de la Bonțida

Facebooktwitterredditpinterestlinkedinmail
Duminică seara, 21 iulie, a fost una specială pentru fanii trupei 30 Seconds to Mars, prezenți pe domeniul Castelului Banffy din Bonțida.

Jared și Shannon Leto, membrii trupei 30 Seconds to Mars, au urcat pe scena de la Electric Castle 2019 în ultima seară de festival. Headlinerii ediției au fost așteptați cu sufletul la gură de cei care le apreciază muzica. Cei mai împătimiți fani s-au prezentat la main stage chiar și mai devreme cu cinci ore de începerea concertului, pentru a fi siguri că prind un loc în față.

Jared Leto a glumit cu publicul în legătură cu faptul că în mediul online se spune despre el că este vampir.

Încă de la începutul show-ului publicul a fost ca un imens cor, cântând alături de 30 Seconds to Mars toate versurile pieselor. Jared Leto s-a declarat fermecat de locație și a promis că va deveni mai des în România, împreună cu fratele lui.

La prima interacțiune mai lungă cu publicul, artistul a glumit în legătură cu faptul că se simte fericit că a ajuns în sfârșit într-un loc în care și alții beau sânge, la fel ca el. Făcea referire desigur la faptul că în mediul online unii fani promovează ideea că el este vampir, dat fiind faptul că la cei 47 de ani pe care îi are, arată la fel ca un tânăr de 20 și ceva.

Tricolorul a fost fluturat pe scena de la Electric Castle de Jared Leto, pe durata unui întreg cântec.

Unul dintre momentele cele mai speciale ale serii a fost cel în care Jared Leto a luat un drapel tricolor și l-a fluturat le scenă, pe durata unui cântec întreg. Pentru gestul lui a fost aplaudat, fluierat apreciativ și aclamat de public.

Un alt moment mai sensibil a fost și interpretarea unei piese de către Shannon Leto. Rămas singur pe scenă, el a reușit să capteze toată atenția publicului timp de câteva minute.

Festivalul Electric Castle a avut loc în perioada 17 – 21 iulie, pe domeniul Castelului Banffy din Bonțida.

Scris de: Alieta Pojar

Facebooktwitterredditpinterestlinkedinmail

Leave a Reply

avatar
  Subscribe  
Notify of