Film – Hai că încă putem!; Poms – merită sau nu?

Facebooktwitterredditpinterestlinkedinmail
● Poms, tradus în românește Hai că încă putem!, este o comedie simpatică, în care drama este trecută în plan secund.

● Hai că încă putem! este un film bine ancorat în realitate. Se vorbește aici despre speranță, dorințe neîndeplinite și, nu în ultimul rând, frumusețea prieteniei, indiferent de vârstă.

● Din distribuția filmului fac parte: Diane Keaton, Jacki Weaver, Celia Weston, Alisha Boe, Charlie Tahan, Rhea Perlman, Phyllis Somerville, Pam Grier, Patricia French, Ginny MacColl, Carol Sutton, Bruce McGill. Zara Hayes semnează regia.

sursa video: youtube
Dialogurile și relațiile dintre personaje sunt abordate cu finețe.

Povestea din Hai că încă putem! este ancorată în realitate și plăcut de urmărit. Cel mai important aspect din acest film este legătura dintre personaje. Aceasta se construiește firesc, prin linii de dialog inteligente și pline de finețe. Mai mult, aceste interacțiuni conduc adeseori la crerea unor scene amuzante.

Imaginea și muzica bună ajută la crearea unui show interesant.

Imaginea din film este bună din punct de vedere artistic. Scenele sunt create din cadre ce surprind esența, fie că sunt mai strânse sau că surprind spații mai ample. Toate imaginile sunt bune și satisfăcătoare vizual. Din punct de vedere tehnic, al calității imaginii, lucrurile nu stau la fel. Anumite imagini par filmate în urmă cu 20 de ani sau cu tehnologie ce nu permite ca imaginea să fie clară.

Muzica este bună de fiecare dată. Coloana sonoră este unul dintre elementele care ajută mult filmul. Având în vedere că aici apar și momente de dans, muzica este importantă. De la piese mai vechi până la unele moderne, toate vin pentru a da un plus de farmec scenelor.

Actrițele din rolurile principale facă o echipă grozavă.

Cireașa de pe tort în acest film sunt actrițele din rolurile principale și caracterele interpretate. Fiecare personaj este bine dezvoltat. Dialogurile care se nasc între participanții din Hai că încă putem! sunt deseori amuzante. Pe lângă asta, o anumită profunzime, păstrată la un nivel rezonabil al dramatismului, crează și puțină emoție. Actrițele din rolurile principale facă o echipă grozavă. Împreună, ele reușesc să creeze un show de zile mari atât pentru audiența din film cât și pentru cea din sala de cinema.

Hai că încă putem! este un film simpatic, amuzant, ce merită o vizită la cinema, pentru un moment de relaxare.

Scris de: Alieta Pojar

Facebooktwitterredditpinterestlinkedinmail

Leave a Reply

avatar
  Subscribe  
Notify of