Concursul de iluminat festiv Lights On caută noi talente

Facebooktwitterredditpinterestlinkedinmail
Concursul de iluminat festiv Lights On, ajuns la ediția a cincea, caută noi talente.

Este pentru prima oară când concursul de iluminat festiv Lights On iese din zona centrală a orașului și se concentrează pe cartiere. Până pe 15 septembrie, organizatorii așteaptă toate propunerile de amenajare pentru Parcul Primăverii din cartierul clujean Mănăștur.

Tema din acest an este Conștientizarea, iar concursul este deschis tuturor celor care pot contribui la modul în care orașul se împodobește.

„Încă de la prima ediție, inițiativa noastră și-a demonstrat importanța, mai ales că astăzi Cluj-Napoca are unele dintre cele mai creative instalații de iluminat din țară, grație și eforturilor noastre susținute în această direcție. Ne bucurăm să fim parte din această schimbare în bine”, a transmis Andi Daiszler, președintele Asociației Daisler și inițiatorul proiectului.

Premiul este de 1.000 de euro.

Ca de obicei, concursul este deschis tuturor celor care posedă cunoștințe din domeniul design, arhitectură și inginerie, necesare pentru a realiza machetele pentru înscriere. Regulamentul concursului poate fi consultat pe concurs.lightsonromania.com. Primăria municipiului Cluj-Napoca va gestiona și în acest an implementarea proiectului câștigător în cuantum total de 71.000 de lei + TVA. Tot acolo se fac și înscrierile.

Premiul de 1.000 de euro este oferit și în acest an de Daisler Print House, companie din domeniul tipăriturilor publicitare. Un juriu mixt care va juriza toate propunerile va fi anunțat la începutul lunii septembrie.

Lights On a fost lansat la Cluj-Napoca în urmă cu patru ani.

Lights On a fost lansat la Cluj-Napoca în 2015 și ajutat până în prezent la decorarea următoarele spații: piața Mihai Viteazu (2015), strada Mihail Kogălniceanu (2016), bulevardul Eroilor (2017), zona pieței Muzeului (2018). Instalația câștigătoare a concursului de anul trecut (Swing with light) va fi implementată de Primăria Cluj-Napoca în această iarnă, adăugând un leagăn mare de lumină iluminatului festiv.

De asemenea, de menționat mai sunt instalațiile Forest Spirits (Szoke Eszter și Tanczos Katalin) care au fost montate în zona Casei Memoriale Matei Corvin și în zona Pieței Muzeului și Parcul Central anul trecut sau Snow Balls (Diana Siminic și Barbu Precup) în Piața Mihai Viteazul.

Din 2018, inițiativa Lights On are și o componentă de Light Art, menită să arate modul creativ și artistic în care lumina ne poate schimba percepțiile. La prima ediție a festivalului de Light Art (2018), peste 100.000 de persoane s-au bucurat la Cluj-Napoca de prezența a 14 instalații artistice de lumină create de autori din Marea Britanie, Rusia, Olanda și România. Cea mai impresionantă instalație a fost Museum of the Moon a britanicului Luke Jerram care a atras peste 70.000 de persoane în cele aproape trei săptămâni în care a fost expusă la Biserica Piaristă Sfânta Treime din Cluj-Napoca.

În acest an festivalul de Light Art revine în luna noiembrie cu surprize în premieră națională.

Concursul de iluminat festiv Lights On este organizat de Asociația Daisler, Primăria municipiului Cluj-Napoca și Daisler Print House.

Facebooktwitterredditpinterestlinkedinmail

Leave a Reply

avatar
  Subscribe  
Notify of