Parc nou pentru clujeni, cu o suprafață de 9.450 mp – Parcul Între Lacuri

Facebooktwitterredditpinterestlinkedinmail
Parc nou pentru clujeni: a fost semnat ordinul de începere a lucrărilor la Parcul Între Lacuri.

Un parc nou pentru clujeni va fi amenajat, cu bani europeni, până la mijlocul anului viitor. Primăria municipiului a anunțat că a fost dat ordinul de începere a lucrărilor la amenajarea Parcului Între Lacuri, pe strada Nirajului F.N.. Astfel, realizarea acestui proiect de investiții are ca scop reconversia unui teren neutilizat din centrul unui ansamblu de locuințe colective cu deficit de spațiu verde pe cap de locuitor, într-o zonă de recreere cu activități și dotări accesibile publicului de toate vârstele.

Valoarea contractului de proiectare și execuție a parcului este de 7.840.000 de lei fără TVA și va fi realizat de către Asocierea NordConforest, Ecogarden și Proiect Construct.

Suprafața noului parc va avea 9.450 mp și va deservi peste 9.000 de locuitori ai cartierului Între Lacuri.

Conform Primăriei municipiului Cluj-Napoca, termenul de execuție a lucrărilor este de 10 luni.

Viitorul parc va avea patru zone:
● zona de recreere;
● zona multifuncțională destinată activităților sportive;
● zona de joacă pentru copii;
● zona verde multifuncțională (picnic, relaxare, jocuri).

Viitorul parc va avea avea următoarele dotări:
● alei pietonale, piste pentru bicicliști, trotuare și mobilier urban;
● spații verzi pe o suprafață de 5.957 mp;
● facilități pentru recreere pe terenurile amenajate;
● fântână arteziană pavimentală cu jeturi de apă;
● iluminat cu tehnologie LED;
● stație de încărcare pentru biciclete și trotinete electrice;
● panou electronic informativ;
● toaletă automată;
● pavilion în zona terenului de sport;
● parcare.

Suprafața totală a noului parc va fi împărțită astfel:

● spații verzi – 5.957 mp;
● alei pietonale secundare permeabile din agregate compactate – 588 mp;
● zone protecție din pietriș/ nisip în jurul echipamentelor de fitness/ joacă – 380 mp;
● alei pietonale principale din granit – 1.120 mp;
● zone sport și joacă din cauciuc poliuretanic – 1.220 mp;
● parcare asfalt – 185 mp.

Investiția este realizată prin finanțare europeană în cadrul proiectului „Amenajare zonă de recreere pentru clujeni în cartierul Între Lacuri din municipiul Cluj-Napoca” prin Programul Operațional Regional 2014-2020, Axa 4.2.

Facebooktwitterredditpinterestlinkedinmail

Leave a Reply

avatar
  Subscribe  
Notify of