Aparaturi medicale noi vor fi achiziționate pentru Spitalul de Copii

Facebooktwitterredditpinterestlinkedinmail
Aparaturi medicale noi vor fi achiziționate pentru Spitalul de Copii, a anunțat Consiliul Județean Cluj.

Aproximativ 1.200.000 de lei vor fi alocați de forul administrativ județean, pentru achiziționarea unor aparaturi medicale noi, la Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii. Unitatea sanitară, aflată în subordinea Consiliului Județean Cluj, va fi dotată cu echipamente medicale de ultimă generație.

Conform autorităților, resursele financiare alocate vor fi utilizate pentru achiziționarea următoarelor aparate și echipamente, care vor fi date în folosința spitalului: un sistem de radiofrecvență monopolar/bipolar, o trusă de timpanoplastie pediatrică, 120 de computere SFF cu monitor, un microscop de consultații, o autosanitară cu tracțiune electrică pentru transportul cu targa a pacientului, un aparat de dializă peritoneală automat, două holtere EKG, două fotolii pat pentru hemodializă, un cuptor histologie, un scaun ORL electric, o sondă pentru ecografie musculoscheletal, un sistem de tip Tourniquet automat precum și o serie de echipamente și dotări ultramoderne ce vor intra în dotarea bucătăriei spitalului.

De asemenea, investițiile ce vor fi efectuate la nivelul Spitalului de Urgență pentru Copii vor viza și realizarea unor lucrări de reparații capitale și de asfaltare a unor căi de acces.

Facebooktwitterredditpinterestlinkedinmail

Leave a Reply

avatar
  Subscribe  
Notify of