Film – Ad Astra; Ad Astra – merită sau nu?

Facebooktwitterredditpinterestlinkedinmail
● Ad Astra, sau „spre stele” în limba latină, este titlul noii drame SF ce poate fi văzută în această perioadă pe marile ecrane. Filmul este o îmbinare între real și imaginar, intim și universal.

● Ad Astra este un thriller în care Brad Pitt are rolul principal. Actorul arată aici o abilitate specială de a prinde în mreje publicul, prin felul în care povestește sau prin simpla prezența pe ecran.

● Din distribuția filmului fac parte: Brad Pitt, Tommy Lee Jones, Ruth Negga, Donald Sutherland, Liv Tyler. James Gray semnează regia.

sursa video: youtube
Ad Astra îmbină în mod unic microuniversul, reprezentat de o persoană și emoțiile acesteia, cu infinitatea cosmosului și miriada de planete, reprezentate prin imagini panoramice extraordinare.

Filmul este construit în mare parte din prim-planuri cu fața lui Brad Pitt, în diferite momente ale acțiunii. Această imagine este cea mai frecventă și memorabilă. Acest fapt, alături de narațiunea care are loc pe fundal, creează o intimitate aparte cu personajul principal. Pe de altă parte, câteva decoruri excepționale, fie că este vorba despre zone deșertice și pustii, potrivite pentru a pleca înspre lumi extraterestre, fie că este vorba de spațiul infinit presărat cu stele, toate sunt de o frumusețe excepțională. Acest film îmbină în mod unic microuniversul, reprezentat de o persoană și emoțiile acesteia, cu infinitatea cosmosului și miriada de planete, reprezentate prin imagini panoramice extraordinare. Foarte bine realizată este conexiunea ce se crează între om și spațiul nemărginit. Din punct de vedere al imaginii, filmul este excepțional. Decoruri reale sau fantastice, imaginate, de o frumusețe excepțională, fac un spectacol vizual demn de urmărit.

Muzica transpune și duce uneori înspre transă.

De la bun început, muzica este extraordinară. Prin intermediul coloanei sonore totul se leagă, iar călătoria personajului principal devine o adevărată odisee. Efectele sonore sunt de asemenea foarte potrivite. Muzica transpune audiența și duce uneori înspre o transă ușoară. Pe tot parcursul filmului predomină o stare de pace, o liniște stranie dar plăcută în același timp.

Construcțiile megalitice și infinitatea cosmosului oferă nenumărate prilejuri pentru tot felul de acțiuni.

Acțiunea din Ad Astra este la dimensiuni colosale. Având în vedere locațiile în care se desfășoară povestirea, nici nu este de mirare. Construcțiile megalitice și infinitatea cosmosului oferă nenumărate prilejuri pentru tot felul de acțiuni. Aici, lipsa unui inamic redutabil este substituită de lupta omului simplu cu propriile emoții și dorințe profunde. Efectele vizuale sunt deosebite și pline de imaginație.

Brad Pitt mai demonstrează încă o dată de ce este unul dintre cei mai apreciați actori de la Hollywood.

Actorii din Ad Astra aduc lumină și viață în imensitatea pustie și rece a cosmosului. Brad Pitt este aici elementul central în jurul căruia are loc acțiunea. Felul în care povestește și transmite emoții subtile este remarcabil. Actorul mai demonstrează încă o dată de ce este unul dintre cei mai apreciați artiști din cetatea filmului. Realizatorii au reușit prin intermediul lui să facă o poveste SF credibilă și să creeze emoție într-o modalitate neașteptată.

Ad Astra merită o vizită la cinema, pentru a urmări filmul așa cum se cuvine, pe un ecran mare.

Scris de: Alieta Pojar

Facebooktwitterredditpinterestlinkedinmail

Leave a Reply

avatar
  Subscribe  
Notify of