RO-Wine, a doua oară la Cluj, cu vinuri en-primeur și noi producători

Facebooktwitterredditpinterestlinkedinmail
RO-Wine vine pentru a doua oară la Cluj, cu vinuri en-primeur și noi producători.

Chios Social Lounge va găzdui pe 26 și 27 octombrie cea de-a doua ediție clujeană a RO-Wine | The International Wine Festival of Romania, la care vor participa aproximativ 60 de producători de vin din România, Moldova, Italia, Spania, Franța, SUA, Uruguay, Argentina și Noua Zeelandă.

Producătorii și importatorii care au participat și la The Harvest Wine Festival vor prezenta publicului din Cluj și vinurile en-primeur sau noutățile din portofoliu pe care le-au dezvăluit în premieră la București, alături de propria selecție de vinuri premium și superpremium.

Marinela V. Ardelean, co-organizator al evenimentului.

„În afară de obișnuita selecție riguroasă a producătorilor și importatorilor de vin – pentru că vor participa, ca de obicei, doar actorii de pe piață care au dovedit calitate și constanță în furnizarea de calitate – am introdus în acest an, cu ocazia Harvest Wine Festival de la București, și oportunitatea de a gusta fie probe de tanc sau probe de barrique, fie vinuri care nu au fost încă lansate comercial. Aceste eșantioane necomerciale vor fi prezentate alături de tradiționalele cinci vinuri de top ale producătorilor. Va fi, așa cum am dovedit la toate edițiile de până acum, un festival dedicat plăcerii simțurilor, experienței, învățării, bunului gust și calității.” spune Marinela V. Ardelean, co-organizator al RO-Wine | The International Wine Festival of Romania.

Marinela V. Ardelean și Liviu Popescu
Liviu Popescu, co-organizator al evenimentului.

„Clujul a fost o surpriză frumoasă pentru mine încă de la prima ediție RO-Wine pe care-am organizat-o în această zonă. Am descoperit aici o piață HoReCa nu doar solidă, ci într-o creștere continuă și susținută, cu antreprenori și profesioniști care își doresc să afle cât mai multe informații și să compare corect oferte, să analize tendințe. Mă bucur să revenim pentru al doilea an consecutiv la Cluj-Napoca și să oferim publicului de aici o experiență super premium în lumea vinurilor de calitate, din România, dar și din alte țări, tocmai pentru a ne putea bucura de o experiență completă, unică, veridică.” a declarat Liviu Popescu, co-organizator al RO-Wine | The International Wine Festival of Romania.

Prețul biletului pentru acces general este de 50 de lei / zi.

Ca și la ediția precedentă a RO-Wine, accesul profesioniștilor din piața HoReCa este gratuit în ambele zile, în baza înscrierii prealabile, iar prețul biletului pentru acces general este de 50 de lei / zi.

Organizatorii mulțumesc partenerilor: Banca Transilvania, Grupul CEZ România, Mastercard, Selgros România, Alexandrion Group, Chef & Sommelier, AQUA Carpatica, Hotel Platinia.

Facebooktwitterredditpinterestlinkedinmail

Leave a Reply

avatar
  Subscribe  
Notify of