Satul Boju din comuna Cojocna are o nouă rețea de alimentare cu apă

Facebooktwitterredditpinterestlinkedinmail
Lucrările la rețeaua de alimentare cu apă potabilă a satului Boju din comuna Cojocna, județul Cluj, au fost încheiate recent.

Satul Boju din comuna Cojocna, județul Cluj, are o nouă rețea de alimentare cu apă, lucrările fiind încheiate la începutul lunii octombrie 2019, conform unui anunț al Consiliului Județean Cluj. În prezent, Compania de Apă Someș (CASSA) derulează procedura de recepție la terminarea lucrărilor. Ulterior, în funcție de cererile primite, echipe mobile ale operatorului de apă vor asigura branșarea gospodăriilor.

Conform autorităților, noul sistem de alimentare cu apă administrat de CASSA a fost astfel proiectat și dimensionat încât să asigure distribuirea apei potabile la toate gospodăriile din localitatea Boju.

Sistemul de alimentare cu apă recent finalizat include circa 3 km de conducte de aducțiune, 5.7 km de rețea de distribuție, 135 de branșamente, o stație de pompare și un rezervor de înmagazinare a apei cu un volum de 100 mc. De asemenea, în noul sistem au fost integrate rețelele existente de alimentare cu apă a sistemului local, realizate de către Primăria Cojocna.

Valoarea lucrărilor pentru noua rețea de alimentare cu apă potabilă din satul Boju a fost de aproximativ 2.300.000 de lei.

Cu o valoare totală de 2.345.180 de lei, lucrările au fost finanțate din Fondul de Întreținere, Înlocuire, Dezvoltare constituit de CASSA și Consiliul Județean Cluj pentru derularea proiectelor locale ce nu au fost încă cuprinse în programele majore atrase de la Uniunea Europeană.

Până la realizarea acestei investiții, populația, agenții economici și obiectivele social-culturale din localitatea Boju erau alimentate cu apă exclusiv din surse locale sau din fântâni individuale, săpate la mare adâncime, cu un debit redus și fluctuant. Sursele de apă existente nu asigurau debitul necesar, cu atât mai mult cu cât acestea nu corespundeau cerințelor de calitate privind apa potabilă, prevăzute de normativele naționale și europene în vigoare.

Facebooktwitterredditpinterestlinkedinmail

Leave a Reply

avatar
  Subscribe  
Notify of