Evenimente

Se redeschide restaurantul din Cluj care vinde cea mai rară carne din lume

Facebooktwitterredditpinterestlinkedinmail
Restaurantul clujean Cabinet de Vin & Cocotte își redeschide porțile cu un nou meniu îndrăzneț și exclusivist pentru fine dining-ul din Cluj-Napoca.

Cabinet de Vin & Cocotte devine singurul restaurant din Cluj unde se poate servi Wagyu Japan, cea mai rară carne din lume, melci și Sassicaia, un vin pe care producătorii nu vor să îl listeze decât în restaurante cu stele Michelin.

Cu o atmosferă sobră, dar totuși intimă, cabinetul promite o experiență unică și propune un concept nou pe piața HoReCa, și anume: gătirea și servirea preparatelor exclusiv în cocotte Staub, un brand de referință al bucătarilor din lumea întreagă. Fonta, precum și forma specifică a vaselor, permit gătirea ingredientelor în sucuri proprii, dar și păstrarea gustului și a nutrienților specifici fiecărui ingredient.

Simona Suciu, General Manager, ne povestește despre ideea care a stat la baza restaurantului.

„S-a dorit în primul rând o mâncare gustoasă, sănătoasă, prezentată inedit și însoțită de vinurile corecte. Am colaborat cu cei mai buni oameni din domeniu la momentul respectiv, începând de la concept, design, utilare bucătărie și până la meniul de mâncare, care de la început a fost unul deosebit față de tot ce exista pe piață la momentul respectiv.”

Printre surprizele pe care la rezervă noul meniu, pregătit sub semnătura bucătarului Roland Szegedi, se numără cea mai rară carne din lume, Wagyu Japan, melci și o suită de vinuri super-premium, care includ și Sassicaia, un vin pe care producătorii nu vor să îl listeze decât în restaurante cu stele Michelin.

Meniul este în proporție de 80% inspirat din bucătăria franțuzească, iar 20% din bucătăria asiatică.

„La baza meniului a stat dorința de a avea materii prime cât mai exclusiviste, tehnici cât mai noi de gătire, cât de multe ingrediente locale și asocieri de gusturi cât mai inedite.” – afirmă Roland Szegedi.

Bucătarul chef a acumulat de-a lungul timpului experiență colaborând alături de bucătari de la restaurante cu stele Michelin, dar și prin participarea la competiții, în momentul de față având 2 bonete Gault & Millau.

Bogdan Ciortea, noul investitor al restaurantului, ne-a mărturisit ambițiile pentru 2019:

„Ne dorim să devenim etalon al fine dining-ului clujean și să aducem, printr-o serie de cine gastronomice pe care le vom organiza, începând de joi, 7 noiembrie, cât mai mulți invitați, bucătari consacrați din industrie, greu accesibil consumatorilor din Cluj. Din păcate, cu toate că piața HoReCa din România e în plină ascensiune, nu e pregătită pentru standardele Michelin, fapt ce se reflectă și prin procentajul clienților noștri, 80% fiind străini și doar 20% români. Totuși, noi suntem o generație de antreprenori care facem pionierat în educarea consumatorului român. Rezultatele se văd deja, dar mai avem de lucru. Însă, un restaurant care să respecte standardele Michelin nu ar fi sustenabil financiar în momentul de față. Suntem siguri că în viitor vom ajunge acolo.”

Restaurantul Cabinet de Vin & Cocotte se află pe Bulevardul Eroilor 5 și este deschis zilnic între orele 12:00 – 23:00.

Facebooktwitterredditpinterestlinkedinmail
Subscribe
Notify of
guest
0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments
0
Would love your thoughts, please comment.x
()
x