Invitații la Cluj Blues Fest 2019 au ridicat sala în picioare

Facebooktwitterredditpinterestlinkedinmail
Britancii de la Kyla Brox Band și sârbii de la The Gamblers au ridicat sala în picioare la Cluj Blues Fest 2019. Forin Ștefan Band l-a omagiat pe marele Iuliu Merca iar Rodion Roșca a primit Premiul de Excelență pentru moștenirea artistică.

Ediția cu numărul cinci a festivalului internațional de blues, Cluj Blues Fest 2019, s-a încheiat târziu în noapte, după un jam session inedit, la care au participat toți artiștii care au urcat pe scena Cinematografului Florin Piersic. Clujenii iubitori ai acestui stil muzical și-au dat întâlnire întâi vineri seara, 15 noiembrie, la Cinema Florin Piersic. Ediția de anul acesta a festivalului este considerată de spectatori cea mai bună de până acum, în special datorită recitalului extraordinar oferit de britanica Kyla Brox. Au fost în sală nu numai clujeni, ci și pasionați de blues veniți aici din mai multe orașe din România, cum ar fi localitatea hunedoreană Simeria, Oradea, Baia Mare și chiar Piatra Neamț.

Trupa locală de adolescenți, cu o medie de vârstă 17 ani, Green Onions, a deschis seara seara la Cluj Blues Fest cu un show care a impresionat.

Introduși în scenă de prezentatorul festivalulul, jurnalistul Florin Otrocol, trupa locală de adolescenți, Green Onions, a deschis seara seara la Cluj Blues Fest 2019 cu un show care a impresionat.

Recunoscută drept “cea mai tânără trupă de blues din Transilvania”, Green Onions a fost înființată în 2018 de patru tineri talentați și pasionați ai acestui stil muzical: Vlad Mocănescu (solist vocal), Marco Baciu (chitară ritmică), Petru Covriga (tobe și percuție) și Vasile Dincă (chitară bas).

Un moment emoționat pregătit de organizatori a fost premiera pentru întreaga activitate a legendarului Rodion-Ladislau Roșca, supranumit și pionierul muzicii electronice din România. Acesta a primit din partea directorului festivalului, Tiberiu Fărcaș, o diplomă de merit și un trofeu în semn de recunoștință pentru întreaga moștenire lăsată industriei muzicale naționale și internaționale.

„Mulțumesc organizatorilor pentru acest gest, că nu au uitat ce am făcut eu pentru muzica românească și cea clujeană într-o perioadă, comunismul, foarte grea pentru noi toți, iar pentru artiști în mod special.”, a spus pe scena Cluj Blues Fest, Rodion Roșca, considerat de critica de specialitate părintele muzicii electronice și new vawe românești.

Cluj Blues Fest i-a dedicat un moment special regretatului Iuliu Merca, oferit de chitaristul Florin Ștefan, care l-a avut în calitate de invitat special pe solistul trupei Altar, Andy Ghost.

În timpul acestui moment, pe ecran a rulat un film cu imagini de arhivă cu Iuliu Merca.

„Iuliu m-a adus în trupa lui Semnal M, am cântat cu el, a fost mentorul meu, am învățat enorm de la el, nu avem voie să uităm moștenirea lui, muzica lui, marile sale melodii. A fost un bluesman renumit, puțini cred că știu, dar a fost un bluesman înnăscut.”, a spus pe scena festivalului fostul chitarist al Semnal M, Florin Ștefan.

„După un an de pauză, Cluj Blues Fest a revenit cu ediția numărul 5 care s-a dovedit cea mai de succes până acum, atât din punct de vedere artistic cât și organizatoric. Mulțumesc publicului în mod special și sponsorilor, partenerilor care au avut încredere în echipa Cluj Blues Fest. Festivalul merge mai departe și își propune să crească. Am început pregătirea ediției a 6-a de anul viitor”, a declarat directorul festivalului, Tiberiu Fărcaș.

Cu peste 30 de ani de experiență în slujba blues-ului, trupa sârbă The Gamblers a oferit un concert remarcabil și autentic, un mix de rhythm and blues cu influențe de soul și swing. Formația este originară din orașul Sremksa Mitrovita, Serbia.

Senzația ediției a fost concertul memorabil oferit de trupa britanică Kyla Brox Band, câștigătoarea competiției internaționale European Blues Challenge-Azore 2019.

Vocea remarcabilă a Kylei Brox și acordurile celor trei componenți ai trupei, Danny Blomeley (chitară bas), Mark Warburton (tobe) și Paul Farr (chitară) au răsunat până la miezul nopții, făcând să vibreze sala Cinematografului Florin Piersic. Publicul a fost vrăjit de vocea inegalabilă a solistei britanice, una din vocile mari ale bluesului european în mod cert. După bis, unde a cântat piesa soul Hallelujah, uimind încă o dată sala, Kyla a primit un buchet de flori de la directorul festivalului în aplauzele fanilor.

Cluj Blues Fest este un eveniment organizat de Asociația Clujul Cultural.

Facebooktwitterredditpinterestlinkedinmail

Leave a Reply

avatar
  Subscribe  
Notify of