O nouă rețea de apă, în trei localități din comuna Mintiu Gherlii

Facebooktwitterredditpinterestlinkedinmail
O nouă rețea de apă, care alimentează trei localități din comuna Mintiu Gherlii, a fost inaugurată în cursul lunii decembrie.

O nouă rețea de apă a fost inaugurată în localități din comuna clujeană Mintiu Gherlii. Conform datelor transmise de Consiliul Județean Cluj, investiția are o valoare totală de peste 21.000.000 de lei cu TVA inclus. Pentru realizarea noii rețele au fost folosiți bani proveniți din fonduri europene nerambursabile și din resurse asigurate de Primăria comunei Mintiu Gherlii.

Noul sistem de apă include peste 4.200 metri de conducte de aducțiune, o rețea de distribuție a apei de 12.3 km, un rezervor de apă de 200 mc și un număr total de 760 de branșamente individuale de apă, respectiv canalizare, în toate cele trei localități din comuna, Mintiu Gherlii, Petrești și Salatiu.

Noua rețea de apă și canalizare locală a fost preluată și gestionată de către Compania de Apă Someș S.A., operator regional care va asigura și conectarea ei la sistemul centralizat de apă al județului Cluj.

La evenimentul de inaugurare din 17 decembrie 2019 au luat parte: președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe, reprezentanți ai autorităților locale din comuna Mintiu Gherlii și reprezentanți ai Companiei de Apă Someș S.A.

,,Pornind de la premisa că, în prezent, racordarea la rețelele de utilități nu mai reprezintă un lux, ci o necesitate, un semn al normalității și al decenței, susținem prin toate mijloacele avute la dispoziție acțiunile întreprinse în acest sens de către autoritățile locale. Cu fiecare nouă racordare sau extindere a rețelei de apă din județ crește numărul gospodăriilor care dețin toalete și dușuri în interiorul locuinței, astfel că îi îndemn pe toți cei care încă nu s-au conectat la sistemul public, deși au această oportunitate, să o facă cu încredere.”, a declarat Alin Tișe, președintele Consiliului Județean Cluj.

Conform autorităților județene, această investiție se adaugă uneia similare finalizate anterior pe raza comunei Mintiu Gherlii. Astfel, în vara anului 2018 a fost dată în folosință noua rețea de apă din satele Nima și Bunești, prin care s-a asigurat distribuirea apei potabile către aproximativ 1.500 de persoane.

Facebooktwitterredditpinterestlinkedinmail

Leave a Reply

avatar
  Subscribe  
Notify of