Distracții în centrul Clujului, în perioada sărbătorilor de iarnă

Facebooktwitterredditpinterestlinkedinmail
Evenimente și activități distractive mai pot fi încercate de toată familia în ultimele două săptămâni ale Târgului de Crăciun 2019.

Târgul de Crăciun își așteaptă vizitatorii în jurul bradului uriaș cu muzică, povești și distracții în centrul Clujului, până în 31 decembrie, când se închide odată cu petrecerea de Anul Nou.

Mai sunt doar câteva zile în care cei curioși pot descoperi misterele târgului în Jo’COOL de Crăciun și vor putea căștiga unul dintre cele 14 premii. Distracția continuă pe patinoar și în carusel, la fel și jocurile pregătite de Beard Brothers în fiecare duminică. Căsuța lui Moș Crăciun are ușile deschise între 16:00 și 20:00 pentru cei care vor să își exerseze abilitățile artistice sau să joace jocuri de societate. Poveștile la Gura Sobei au un farmec aparte la poalele bradului mare. Cei care nu au terminat pregătirile de sărbători pot da fuga la Căsuța Chițiburșuri pentru cadouri unicat, dichisuri și decorațiuni, dar și o ediție limitată de obiecte personalizate cu reni și oameni de zăpadă.

Prichindeii care nu și-au scris încă scrisorile, mai pot să își spună dorințele vorbind direct cu spiridușii, la Telefonul lui Moș Crăciun, în fiecare zi între orele 16:00 și 18:00 până în 22 decembrie, sau îl vor putea întâlni pe Moșul în căsuța lui din Târg sau în Tramvaiul decorat de sărbătoare.

Serile vor fi ca și până acum, muzicale, pe scenă urcând atât artiști cunoscuți, cât și tineri la început de carieră.

● În 21 decembrie, de la 20:00, vocea caldă a lui Ducu Bertzi va suna ca o invitație la distracții în centrul Clujului;

● În a doua zi de Crăciun, Narcisa Suciu va fi pe scenă pentru a-i colinda pe clujeni.

Programul complet al Târgului de Crăciun și multe detalii interesante se regăsesc în ziarul târgului „Răcnetul lui Rudolf”, pe site-ul familiondecraciun.ro, pe facebook și instagram.

● În 21 decembrie, de la ora 18:00, va avea loc crosul caritabil al SPEEDirușilor, pe un traseu de 1.5 km prin Parcul Central, parcurs de două ori de alergătorii în cursa individuală. În premieră anul acesta, de la 18:30 va fi cursa family, mai scurtă dar la fel de distractivă, așa încât tot familionul să poată ajunge la finish. Kit-ul de alergător presupune o donație de 50 de lei, iar fondurile obținute vor contribui la finanțarea a doua proiecte Beard Brothers: beard mobile și ambulanța socială. Ținutele recomandate sunt cele de Moș Crăciun sau spiriduș, însă sunt bineveniți și renii, elanii, cutiile de cadouri, globurile sau brazii care doresc să alerge la cros.

● Clujenii pot întâmpina împreună Anul Nou, cu un spectacol pregătit de Primăria și Consiliul local Cluj-Napoca pentru noaptea dintre ani. Concertele încep în Piața Unirii la ora 22:00, cu trupa Datina, iar la 22:50 vor urca pe scenă DJ Project. După spectacolul de artificii din Piața Avram Iancu de la miezul nopții petrecerea continuă în Piața Unirii cu Arpy & Zip Band și va încheia povestea Târgului de Crăciun de anul acesta.

Târgul de Crăciun 2019 este organizat de Bigtime Production și Club Arena. Evenimentul este organizat în colaborare cu Primăria Municipiului Cluj-Napoca și Visit Cluj.

Facebooktwitterredditpinterestlinkedinmail

Leave a Reply

avatar
  Subscribe  
Notify of