Aftermovie-ul Neversea 2019, sau vara pe “Island of Dreams”

Facebooktwitterredditpinterestlinkedinmail
Mai sunt 163 de zile până la cea de-a patra ediție a celui mai așteptat festival de pe plajă din România, Neversea 2020.

Pe “Island of Dreams”, fanii festivalului împreună cu artiștii vor colora vise împlinite în nuanțele celor mai frumoase răsărituri și a celor mai lungi apusuri. Însă, până la ediția din vară, aftermovie-ul Neversea 2019 a fost lansat. Acesta cuprinde cele mai frumoase amintiri și momente trăite la ediția precedentă. Fanii festivalului vor retrăi, în cele 11 minute, experiențele apusului și ale răsăritului de pe plaja Neversea, dar vor vedea și cât de bine s-au simțit artiștii din line-up-ul festivalului alături de public.

sursa video: youtube

Peste 20 dintre cei mai buni specialiști din industria cinematografică din țară și din străinătate au surprins momente de neuitat împărtășite între prieteni, într-o atmosferă extraordinară. În total s-au adunat 60 de Tera de imagini, la rezoluție 4K, și s-au scurs sute de ore pentru vizionarea și montarea lor.

Emoțiile, fericirea, entuziasmul și energia celor 240.000 de participanți din toată lumea și a celor peste 150 de artiști, trăite în cele 4 zile și 4 nopți de festival, au fost surprinse în aftermovie-ul Neversea 2019.

Următorul moment așteptat cu sufletul la gură de către fani este anunțarea line-up-ului din 2020. Organizatorii spun că primul val de artiști pentru ediția din acest an a festivalului Neversea va fi anunțat în curând.

Cei care nu și-au cumpărat încă abonamente au mai multe variante la dispoziție.

● Abonamentele General Acces Basic costă acum 114 euro plus taxe și includ check-in-ul online gratuit în termen de maximum 30 de zile de la achiziție. După această perioadă, deținătorii abonamentelor trebuie să plătească taxe suplimentare.

● Abonamentele General Acces Flexi costă acum 124 de euro plus taxe și includ check-in-ul online gratuit cu până la 14 zile înainte de începerea festivalului. După această perioadă, deținătorii abonamentelor trebuie să plătească taxe suplimentare.

Aceste două tipuri de abonamente nu mai pot fi returnate.

● Abonamentele General Acces Risk Free costă acum 126 de euro plus taxe și includ check-in-ul online gratuit în termen de maximum 30 de zile de la achiziție. Aceste abonamente pot fi returnate cu până la cel puțin 14 zile înainte de începerea festivalului.

● Abonamentele VIP costă 210 euro plus taxe și includ check-in-ul online gratuit în termen de maximum 30 de zile de la achiziție. Doar persoanele care au peste 18 ani pot cumpăra acest pachet.

● Un bilet de o zi costă acum 39 de euro plus taxe și include check-in-ul gratuit în termen de maximum 30 de zile de la achiziție. Biletul nu poate fi returnat.

Festivalul Neversea, ediția 2020, va avea loc între 2 și 5 iulie, la Constanța, pe plaja Neversea.

Facebooktwitterredditpinterestlinkedinmail

Leave a Reply

avatar
  Subscribe  
Notify of