Primul contract, de aproape 30.000.000 lei, din cele 355.000.000 euro, pentru dezvoltarea rețelei de apă, a fost semnat azi

Facebooktwitterredditpinterestlinkedinmail
Primul contract de lucrări, din cadrul proiectului european în valoare de peste 355.000.000 de euro, ce vizează dezvoltarea rețelei de apă din județele Cluj și Sălaj, a fost semnat.

Marți, 18 februarie 2020, a fost semnat primul contract de lucrări din cadrul proiectului ce vizează „Dezvoltarea infrastructurii de apă şi apă uzată din județele Cluj și Sălaj, în perioada 2014-2020”. Valoarea contractului este de aproape 30.000.000 lei, conform anunțului făcut de Consiliul Județean Cluj.

În valoare de 28.855.642,66 lei, contractul semnat azi vizează:

● Extinderea și reabilitarea rețelelor de apă din orașul Cehu Silvaniei (județul Sălaj) și localitățile aparținătoare, pe o lungime de circa 37 de km;

● Extinderea și reabilitarea a aproape 10 km de rețea de canalizare;

● Edificarea a 7 stații de clorinare și rezervoare de înmagazinare a apei;

● Totul se va finaliza cu executarea de branșamente și racorduri la consumatori;

● Lucrările de construire sunt prevăzute să dureze circa 18 luni.

„E un moment extrem de important, ce prefațează începerea efectivă a lucrărilor de extindere și reabilitare a rețelelor de apă. În cel mai scurt timp vom începe semnarea contractelor ce vizează lucrări din județul Cluj. La final, acest proiect european mamut va crește la 100% procentul de racordare la sistemul centralizat de apă potabilă a gospodăriilor din județ.” a spus Alin Tișe, președintele Consiliului Județean Cluj.

În valoare totală de peste 355,6 milioane de euro, proiectul derulat de Compania de Apă “Someș“ S.A. beneficiază de finanțare europeană în cadrul Programului Operațional Infrastructură Mare.

“Proiectul regional de dezvoltare a infrastructurii de apă şi apă uzată din județele Cluj și Sălaj, în perioada 2014-2020” are o valoare totală de 355.636.401 euro, din care 77,55% reprezintă contribuția Uniunii Europene din Fondul de Coeziune. Investițiile care se vor derula în următorii cinci ani vor îmbunătăți infrastructura de apă și apă uzată din nu mai puțin de 174 de localități, din care 76 în județul Cluj și 98 în județul Sălaj.

Vor fi realizați, astfel, în cele două județe, peste 1.550 de km de aducțiuni, rețele de apă, colectoare și rețele de canalizare, respectiv se vor construi și moderniza surse de apă și stații de tratare, stații de epurare, stații de pompare, rezervoare, în paralel cu automatizarea continuă a infrastructurii.

Conform autorităților, cea mai importantă lucrare din cadrul proiectului o va constitui ceea ce pro­babil va fi cea mai lungă aducțiune de apă potabilă din România, o magistrală principală de 164 de km, cu 153 de km de magistrale se­cundare ca și ramificații ale celei principale, care vor transporta în întreg județul Sălaj apa de excelentă calita­te potabilizată la Stația de tratare Gilău, din județul Cluj.

Facebooktwitterredditpinterestlinkedinmail

Leave a Reply

avatar
  Subscribe  
Notify of