Comuna Mica este prima beneficiară a proiectului european pentru apă

Facebooktwitterredditpinterestlinkedinmail
La începutul lunii martie a fost semnat primul contract de lucrări din județul Cluj, aferent Proiectului regional de apă în valoare de 355.600.000 de euro.

Comuna Mica este prima beneficiară a proiectului ce vizează infrastructura de apă, ce va fi implementată în județul Cluj, în cadrul proiectului european în valoare de 355.600.000 de euro. În baza acestui prim contract, în valoare de aproape 34.000.000 lei fără TVA, vor fi executate lucrări de extindere și reabilitare a rețelelor de apă din opt localități componente ale sub-sistemului de alimentare cu apă Dej: Mica, Dâmbu Mare, Sânmărghita, Mănăstirea, Nireș, Unguraș, Batin și Valea Ungurașului. În ceea ce privește satul Valea Luncii din comuna Mica, care nu a putut fi cuprins în master-planul aferent proiectului regional, Consiliul Județean Cluj a precizat că va aloca în perioada următoare, din bugetul propriu, fondurile necesare pentru extinderea rețelei de apă.

Lucrările ce vor fi executate în cele cinci sate ale comunei Mica constau în extinderea rețelei de apă pe aproximativ 57.5 km și în edificarea a trei stații de pompare și trei gospodării de apă. De asemenea, în cele trei sate ale comunei Unguraș va avea loc extinderea rețelelor de apă la aproape 26 de km și vor fi realizate o stație de pompare și o gospodărie de apă, complet noi. Totodată, vor fi reabilitate trei gospodării de apă formate din rezervoare cu capacitatea de până la 130 mc, împreună cu stațiile de clorinare aferente.

Modernizarea și extinderea rețelelor de apă de pe teritoriul celor două comune clujene reprezintă prima investiție din fonduri europene realizată de Compania de Apă Someș în zona rurală.

Contractul pentru prima beneficiară a proiectului, comuna Mica, a fost semnat joi, 5 martie 2020, în prezența președintelui și a vicepreședintelui Consiliului Județean Cluj, domnii Alin Tișe și Marius Mînzat, a primarilor comunelor clujene Mica și Unguraș și a conducerii Companiei de Apă Someș S.A.

„Momentul este unul simbolic, semnificând debutul propriu-zis în județul Cluj al acestui mega-proiect, cel mai mare din țară în domeniu. În scurt timp, locuitorii acestor două comune vor avea acces la o apă potabilă de cea mai bună calitate. Totodată, în următorii ani, nu mai puțin de 76 de localități clujene vor avea parte de investiții în cadrul proiectului, cu beneficiile de rigoare.” a declarat Alin Tișe, președintele Consiliului Județean Cluj.

Conform autorităților, lucrările pentru prima beneficiară vor începe în maxim 30 de zile, după organizarea șantierului și emiterea ordinului de începere a lucrărilor.

Facebooktwitterredditpinterestlinkedinmail

Leave a Reply

avatar
  Subscribe  
Notify of