Ştiri

Situația îmbolnăvirilor cu Covid-19 în România, până la data de 25 martie

Facebooktwitterredditpinterestlinkedinmail
Până miercuri, 25 martie, pe teritoriul României au fost confirmate 906 cazuri de persoane infectate cu virusul COVID–19 (coronavirus).

Situația îmbolnăvirilor cu Covid-19 arată că numărul celor infectați crește tot mai mult de la o zi la alta, conform informărilor transmise de Ministerul de Interne (MAI). Din cele 906 de persoane confirmate pozitiv până astăzi, 86 au fost declarate vindecate și externate (53 la Timișoara, 23 la București, 6 la Craiova, 2 la Constanța, unul la Cluj și unul la Iași).

13 persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19 și cu boli cronice preexistente, internate în spitale din București, Iași, Suceava, Arad, Craiova, Timișoara și Bacău, au decedat.

De la ultima informare transmisă de Grupul de Comunicare Strategică, au fost înregistrate alte 144 de noi cazuri de îmbolnăvire.

Pacienții nou confirmați au vârsta cuprinsă între 3 ani și 79 de ani.

La ATI, în acest moment, sunt internați 18 pacienți, din care 8 în stare gravă. Starea de sănătate a celorlalți pacienți este bună, staționară.

Pe teritoriul României, în carantină instituționalizată sunt 6.016 de persoane pentru care se efectuează verificări pentru a depista dacă au contactat virusul COVID–19 (coronavirus).

Alte 96.055 de persoane sunt în izolare la domiciliu și se află sub monitorizare medicală. Cifrele referitoare la persoanele carantinate și izolate nu cuprind cifrele cu privire la situația din municipiul București, pentru care autoritățile au precizat că vor comunica în cel mai scurt timp posibil.

● Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 14.466 de teste.

Până în prezent, prin structurile abilitate ale MAI au fost întocmite 167 de dosare penale, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 352 alin. 1 Cod Penal. Totodată, Poliția și Jandarmeria au aplicat 1.336 de sancțiuni contravenționale pentru nerespectarea măsurilor de izolare/carantină.

De asemenea, cu ocazia formalităților de intrare în țară, Poliția de Frontieră a întocmit 4 dosare penale, în care sunt cercetate 18 persoane, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de fals în declarații, faptă prevăzută și pedepsită de art. 326 Cod Penal.

Situația îmbolnăvirilor cu Covid-19, a românilor aflați în străinătate.

În ceea ce privește situația cetățenilor români aflați în alte state, potrivit informațiilor obținute de misiunile diplomatice și oficiile consulare ale României în străinătate, până în prezent, 51 de cetățeni români au fost confirmați ca fiind infectați cu COVID-19 (coronavirus): 38 în Italia, 4 în Spania, 2 în Namibia, 2 în Indonezia, 2 în Franța și câte unul în Tunisia, Irlanda și Luxemburg. De la începutul epidemiei și până la acest moment, 8 cetățeni români aflați în străinătate, 7 în Italia și unul în Franța, au decedat.

● Românii aflați în țară pot solicita recomandări și alte informații la linia TELVERDE – 0800.800.358. (Numărul TELVERDE nu este un număr de urgență, este o linie telefonică alocată strict pentru informarea cetățenilor.)

● Românii aflați în străinătate pot solicita informații despre prevenirea și combaterea virusului la linia special dedicată lor, +4021.320.20.20.

Situația privind infectarea cu virusul COVID–19 (coronavirus) la nivel european și global, conform Ministerului de Interne.

Până la data de 24 martie 2020, au fost raportate 182.470 de cazuri în UE / SEE, Regatul Unit, Monaco, San Marino, Elveția, Andora. Cele mai multe cazuri au fost înregistrate în Italia, Franţa, Germania, Spania și Regatul Unit.

ŢARACAZURI CONFIRMATEDECEDAȚIVINDECAŢI*
Italia 63.927 (+4.789)6.077 (+601)8.326   (+894)
Spania 33.089 (+4.517)2.182   (+462)3.794   (+439)
Franţa 19.856 (+3.838) 860    (+186)3.288   (+1.081)
Germania 29.212 (+4.438) 126     (+32)3.290   (+2.837)
Regatul Unit 6.650   (+967) 335     (+54)140

Sursă: Centrul European pentru Prevenirea și Controlul Bolilor (https://www.ecdc.europa.eu/en).

SITUAȚIE GLOBALĂ LA 24 MARTIE 2020
CAZURI CONFIRMATEDECEDAȚIVINDECAȚI*
378.041 (+39.734) 16.365 (+1.763)108.629  (+6.731) 

*conform datelor publicate de către Johns Hopkins CSSE – https://systems.jhu.edu/.

* datele din paranteze reprezintă numărul de cazuri noi, în intervalul 23 – 24 martie.

Facebooktwitterredditpinterestlinkedinmail
Subscribe
Notify of
guest
0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments
0
Would love your thoughts, please comment.x
()
x