După Suceava, localitatea Țăndărei intră în carantină totală

Facebooktwitterredditpinterestlinkedinmail
Ministrul Afacerilor Interne (MAI), Marcel Vela, a anunțat în urmă cu câteva minute intrarea în carantină a orașului Țăndărei.

După Suceava, a doua localitate care intră în carantină totală este Țăndărei. Aceste măsuri au fost luate în urma solicitărilor venite din partea autorităților locale. În ultimile zile, aceștia au cerut ajutor de la București, având în vedere numărul mare de cetățeni care nu respectă restricțiile impuse pe durata pandemiei de Covid-19. De asemenea, la nivelul județului Ialomița, cel mai mare procent de cetățeni infectați cu coronavirus și decedați, sunt din orașul Țăndărei.

Problemele din zonă au fost aduse la cunoștința publicului în urmă cu câteva zile, prin intermediul articolului publicat de jurnaliștii de la Recorder. Puteți accesa articolul aici: COVID-19. Bomba cu ceas din Țăndărei.

În această perioadă, în zona carantinată este permisă intrarea, respectiv ieșirea pentru transportul de marfă, indiferent de natura acestuia, a materiilor prime și resurselor necesare desfășurării activităților economice în zona carantinată, precum și a aprovizionării populației. De asemenea, este permisă intrarea, respectiv ieșirea, persoanelor care nu locuiesc în zona carantinată dar care desfășoară activități economice sau în domeniul apărării, ordinii publice, securității naționale, sanitar, situațiilor de urgență, administrației publice locale, asistenței și protecției sociale, judiciar, serviciilor de utilitate publică, energetic, agriculturii alimentației publice, alimentării cu apă, comunicațiilor și transporturilor.

Municipiul Suceava și zona limitrofă, formată din opt comune, a fost prima zonă carantinată din România.

În 30 martie 2020 s-a instituit, pe perioada stării de urgență, măsura de carantinare în municipiul Suceava și în zona limitrofă formată din următoarele opt comune: Adâncata, Salcea, Ipotești, Bosanci, Moara, Șcheia, Pătrăuți și Mitocu Dragomirnei.

Conform MAI, începând cu data de 30 martie, persoanele care părăsesc locul în care au fost carantinate, fără aprobarea autorităților competente, vor fi obligate să reia ciclul de 14 zile de carantinare, suportând cheltuielile efectuate cu carantinarea acestora, și vor răspunde penal conform legii. Totodată, persoanele care nu respectă condițiile izolării și sunt identificate în afara spațiului de izolare vor fi obligate să intre în carantină 14 zile, suportând cheltuielile efectuate cu carantinarea acestora, și vor fi sancționate contravențional, dacă fapta nu constituie infracțiune.

Scris de: Alieta Pojar

Facebooktwitterredditpinterestlinkedinmail
Subscribe
Notify of
guest
0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments
0
Would love your thoughts, please comment.x
()
x