De interesŞtiri

Bani mai mulți de la bugetul Clujului, pentru sănătate și drumuri județene

Facebooktwitterredditpinterestlinkedinmail
5.100.000 lei au fost realocați de Consiliul Județean Cluj, spre sistemul de sănătate publică și lucrări la drumurile județene.

Bugetul județului Cluj a fost rectificat. Astfel, au fost alocați bani mai mulți pentru sistemul de sănătate publică și pentru lucrări la drumurile județene. Proiectul de hotărâre privind rectificarea bugetului pe anul 2020 a fost aprobat în ultima zi din luna aprilie.

● Din totalul de 5.100.000 de lei deveniți disponibili, 3.100.000 lei vor fi alocați pentru a răspunde necesităților spitalelor din subordinea Consiliului Județean și ale sistemului de sănătate, în vederea limitării efectelor pandemiei de coronavirus.

● Plenul reunit al forului administrativ județean a hotărât și alocarea suplimentară a 2.000.000 lei pentru continuarea lucrărilor de întreținere curentă și periodică a rețelei de drumuri județene.

Pentru a aloca bani mai mulți la sănătate și infrastructură, s-a anulat programul anual de finanțare nerambursabilă de la bugetul județului Cluj.

„În contextul situației epidemiologice naționale și internaționale, determinată de răspândirea coronavirusului SARS-CoV-2 și al decretării stării de urgență la nivel național, ținând cont de prevederile Ordonanțelor Militare potrivit cărora se suspendă toate activitățile culturale, științifice, artistice, religioase, sportive, de divertisment sau jocuri de noroc, de tratament balnear și de îngrijire personală din spații închise, s-a decis anularea programului anual de finanțare nerambursabilă de la bugetul județului Cluj pentru anul 2020 și a procedurilor de finanțare nerambursabilă, pentru acțiunile culturale, tineret și socio educaționale, sport și culte religioase și relocarea fondurilor.” – Consiliul Județean Cluj.

Facebooktwitterredditpinterestlinkedinmail
Subscribe
Notify of
guest
0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments
0
Would love your thoughts, please comment.x
()
x