Au fost finalizate lucrările de asfaltare pe DJ 109B – DJ 108B

Facebooktwitterredditpinterestlinkedinmail
Lucrările de asfaltare derulate pe drumul judeţean DJ 109B Cornești – Igriția – Oșorhel – DJ 108B au fost finalizate.

Pe drumul județean DJ 109B Cornești – Tiocu de Jos – Tiocu de Sus – Igriția – Vâlcele – Oșorhel – DJ 108B, lucrările de asfaltare au fost încheiate, a anunțat Consiliul Județean Cluj.

● Lucrările au vizat un sector în lungime de aproape 11 kilometri, de la kilometrul 19+200 până la kilometrul 30+000.

● Lucrările de întreținere, în totalitatea lor, vizează un sector de drum în lungime de aproape 13 kilometri, de la kilometrul 17+100 la kilometrul 30+000.

Conform autorităților, pentru completa finalizare a lucrărilor de întreținere vor mai fi realizate acostamente, vor fi montați parapeți în zonele unde situația impune acest lucru şi se vor executa marcaje şi semnalizare rutieră.

În urma finalizării lucrărilor de asfaltare, de pe acest sector de drum au fost extrase carote, de către un laborator specializat, pentru verificarea calităţii stratului de asfalt, respectiv a grosimii şi consistenţei acestuia.

Consiliul Județean Cluj a anunțat că înaintea asfaltării au fost executate lucrări constând în realizarea de casete în vederea lărgirii căii de rulare pe anumite sectoare, reprofilarea drumului cu cilindrare cu adaos de balast, realizarea de șanțuri, desfundarea podețelor, tăierea lăstărișului din vecinătatea căii de rulare şi așternerea de strat de balast stabilizat pe toată lungimea sectorului de drum vizat de lucrările de asfaltare.

Facebooktwitterredditpinterestlinkedinmail
Subscribe
Notify of
guest
0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments
0
Would love your thoughts, please comment.x
()
x