În luna mai a fost dat în folosință un nou parc și o stradă modernizată

Facebooktwitterredditpinterestlinkedinmail
În cursul lunii mai, la Cluj s-a inaugurat un nou parc și o stradă modernizată. Parcul Între Lacuri este un nou loc de recreere pentru clujeni, iar strada Bună Ziua a fost modernizată și redată circulației.

Un nou parc a fost dat în folosință la Cluj-Napoca, în zona Între Lacuri. Proiectul a fost finanțat din fonduri europene, prin POR 2014-2020. Valoarea toatală a acestuia, conform Primăriei, este de peste 11.000.000 lei, din care aproape 9.500.000 lei este valoarea nerambursabilă. Lucrările au fost începute în 27 august 2019 și au fost realizate de Asocierea Nord Conforest SA cu Eco Garden Construct și Proiect Construct Regiunea Transilvania SRL.

Parcul are o suprafață de 9.450 mp. Este prevăzut cu mobilier modern, iluminat public cu tehnologie LED și telegestiune (poate fi controlat printr-o aplicație de pe telefonul mobil), sistem automat de irigații, sistem de supraveghere video, panou de afișaj electronic și stație de încărcare pentru biciclete/trotinete electrice. Au fost plantati 165 de arbori și 400 ml de gard viu, flori și arbuști.

Parcul cuprinde:

  • zone cu echipamente de fitness/ joacă – 380 mp;
  • alei pietonale principale din granit – 1.120 mp;
  • zone sport și joacă din cauciuc poliuretanic – 1.220 mp;
  • alte amenajări: fântână arteziană pavimentală cu jeturi de apă și iluminare LED, pavilion în zona terenului de sport, toalete automate etc.

”Felicit firmele care au executat lucrări în acest parc pentru că au terminat lucrările mai repede decât era programat astfel încât clujenii să beneficieze de un spațiu de 1 hectar de teren care reprezintă o oază de verdeață într-un cartier foarte important al Clujului. Sunt 165 de arbori plantați aici, de asemenea sunt prize pentru încărcarea bicicletelor electrice, sistem de telegestiune pentru iluminatul public, toaletă automată, facilități de joacă pentru copii, teren de sport și multe altele. Eu le doresc clujenilor să se bucure de acest parc, atât cât pot, în condițiile permise de autorități”, a afirmat primarul Emil Boc.

Strada Bună Ziua a fost modernizată și redată circulației.

Strada Bună Ziua a fost redată circulației mai devreme decât s-a preconizat inițial. Deși termenul final de execuție era luna iulie 2020, lucrările privind modernizarea și supralărgirea străzii Bună Ziua și amenajarea sensului giratoriu la intersecția străzilor Trifoiului – Fagului – Măceșului – Bună Ziua s-au încheiat în mai. Strada are o lungime de 1.160 ml, iar valoarea lucrării a fost de aproape 20.000.000 lei, a anunțat Primăria Cluj-Napoca. Investiția a fost suportată din fonduri de la bugetul local.

”Bună Ziua, după cum știți, era o stradă cu două sensuri, fără trotuare, fără spațiu verde, cu stații de autobuz improvizate și cu o canalizare precară. Astăzi este una dintre cele mai moderne străzi, aș putea spune chiar bulevarde din orașul nostru. Avem 3 benzi, două de urcare și una de coborâre, piste de biciclete de 1.5 metri pe fiecare sens de mers, șase stații de transport în comun, câte 3 pe fiecare parte, inclusiv stații de transport în comun înierbate, cu toate utilitățile introduse în subteran, cu stații de încărcare pentru mașini electrice, cu sistem modern de colectare a apelor pluviale și tot ceea ce presupune practic confort într-un oraș european. Felicit echipa de la RADP, care și-a respectat angajamentul de a termina mai repede această stradă. Termenul inițial era luna iulie. Sperăm să se bucure clujenii de această stradă, inclusiv de cei 64 de arbori cu balot care au fost plantați și care dau aspectul unui cartier așa cum trebuie să fie Bună Ziua. La început, când s-a construit acest cartier, această stradă era doar un fel de centură de ocolire a Clujului, acum a devenit o stradă din interiorul Clujului extrem de importantă”, a precizat primarul Emil Boc.

Pe lângă strada Bună Ziua, a fost redată circulației și un alt obiectiv important, strada Regele Ferdinand și este în curs de finalizare strada Molnar Piuariu.

Facebooktwitterredditpinterestlinkedinmail
Subscribe
Notify of
guest
0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments
0
Would love your thoughts, please comment.x
()
x