Creșele din Cluj-Napoca se redeschid, cu noi reguli

Facebooktwitterredditpinterestlinkedinmail
Joi, 18 iunie, creșele din Cluj-Napoca se redeschid.

Cele 16 unități din cadrul Centrului Bugetar Creșe, aflat în subordinea Primăriei Cluj-Napoca, se redeschid începând de joi, 18 iunie 2020. La revenirea copiilor în creşă, părinţii trebuie să prezinte avizul epidemiologic de intrare în colectivitate, eliberat de medicul de familie. Pentru a nu pune în pericol sănătatea celor mici, creșele din Cluj-Napoca au anunțat instituirea unor noi reguli de funcționare.

● Copiii cu boli infectocontagioase acute nu vor fi aduși la grădiniță, creșă, afterschool.

● Temperatura copilului se va măsura de către părinți înainte de a pleca la creșă, gradiniță, afterschool. Dacă are simptome respiratorii sau febră (37,3°C sau mai mare), copilul nu merge la creșă, grădiniță, afterschool.

● Transferul de obiecte sau echipamente între casă și unitate trebuie limitat la ceea ce este strict necesar: haine de schimb și încălțăminte suplimentară.

● Copiii nu trebuie să aducă de acasă jucării sau alte obiecte care nu sunt necesare. Părinții trebuie să ajute/supravegheze copiii să se spele pe mâini înainte de a pleca la creșă, grădiniță, afterschool.

● Traseul prin curtea unității până la intrare și în incintă se va realiza pe un culoar bine delimitat și semnalizat, respectând normele de distanțare fizică.

● Sălile de grupă vor fi astfel amenajate încât să permită reducerea numărului de copii în cameră, iar distanța dintre ei să fie maximizată, fără a compromite funcționarea normală a activităților pedagogice. Se recomandă reducerea numărului de copii în grupă, astfel încât să fie asigurată o suprafață de minimum 4.5 mp/copil.

● Distanțarea fizică se va asigura în toate încăperile din unitate (dormitoare și în sălile de mese) prin plasarea paturilor, șezlongurilor, respectiv a măsuțelor la cel puțin 2 m distanță între ele.

● Se vor asigura încăperi dedicate pentru a evita contactul dintre persoanele din grupuri diferite; va fi nominalizat personalul care lucrează la fiecare grupă de copii și vor fi repartizate spațiile în care aceștia își vor desfășura activitatea zilnică în mod constant.

Părinţii care doresc să aducă copiii în creşă au obligaţia să respecte măsurile de igienă şi comportament dispuse de Centrul Bugetar Creșe, în conformitate cu Ordinul nr. 1976/4518/493/2020 (http://legislatie.just.ro/Public/DetaliiDocument/226797).

Facebooktwitterredditpinterestlinkedinmail
Subscribe
Notify of
guest
0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments
0
Would love your thoughts, please comment.x
()
x