Organizatorii Untold și Neversea continuă campania Blood Network; azi și mâine la Cluj

Facebooktwitterredditpinterestlinkedinmail
Organizatorii festivalurilor Untold și Neversea continuă și în acest an campania Blood Network, cea mai longevivă campanie de donare de sânge din țară.

Chiar dacă cele două festivaluri și-au amânat edițiile din acest an, pentru anul viitor, organizatorii au decis să continue campania Blood Network într-un an dificil în care spitalele au nevoie disperată de sânge. Donarea de sânge a scăzut dramatic în ultimele luni, așa că organizatorii Untold și Neversea fac apel la fani să vină doneze sânge și să salveze vieți.

Voucher valoric la abonamente Untold și Neversea pentru cei care donează de luni până vineri în centrele fixe din întreaga țară.

Campania Blood Network, ajunsă la cea de-a șasea ediție, se desfășoară în acest an între 8 august și 13 septembrie în toate centrele de transfuzii din țară. Cei care donează sânge în timpul săptămânii, de luni până vineri, în toate centrele fixe din țară, primesc un voucher valoric pentru achiziționarea unui abonament la Untold 2021, în valoare de 10 euro sau în valoare de 20 de euro, pentru achiziționarea unui abonament la Neversea 2021.

Caravana mobilă continuă în condiții de siguranță în 10 orașe ale țării.

Din motive de siguranță pentru cei care donează sânge, organizatorii festivalurilor Untold și Neversea, împreună cu autoritățile medicale, au decis ca în acest an caravana mobilă să se mute din spațiul public în centrele de transfuzii pe timpul week-end-ului, când în mod obișnuit era închis. Astfel, caravana mobilă va fi prezentă în 10 orașe timp de 10 week-enduri. Cei care vor veni să doneze sânge în cele 10 centre fixe din țară, în zilele de week-end, și se vor înscrie în rețeaua ,,Și eu Donez” vor primi, la alegere, un bilet de o zi la Untold sau Neversea 2021. În plus, donatorii din cadrul caravanei vor primi din partea Kaufland România câte un voucher de cumpărături de 100 de lei, valabil în orice magazin din țară.

În acest an, cele 10 orașe în care se va desfășura caravana mobilă sunt: Cluj-Napoca, București, Timișoara, Oradea, Târgu-Mureș, Brașov, Ploiești, Sibiu, Iași și Craiova.

Pentru că există o cerere foarte mare de sânge în Capitală, caravana mobilă va putea fi găsită în două weekenduri, unul în luna august si celălalt în luna septembrie, conform programului de mai jos.

Campania este valabilă între 8 august și 13 septembrie, iar centrele de transfuzii care vor fi deschise și în week-end sunt:

• Cluj-Napoca – 8, 9 august
• București – 15, 16 august
• Timișoara – 22, 23 august
• Craiova – 22, 23 august
• Oradea – 29, 30 august
• Târgu Mureș – 29, 30 august
• Brașov – 5, 6 septembrie
• Ploiești – 5, 6 septembrie
• Sibiu – 12, 13 septembrie
• Iași – 12, 13 septembrie
• București- 12,13 septembrie

În funcție de festivalul la care vor să ajungă, fanii care donează sânge trebuie să acceseze site-ul untold.com sau neversea.com, secțiunea Blood Network și să completeze formularul solicitat, însoțit de o fotografie cu adeverința de donator. Donatorii din weekend vor primi un bilet de o zi la festival, iar cei care au donat în timpul săptămânii vor primi un cod, pe adresa de e-mail, cu care vor putea achiziționa un abonament la Untold sau Neversea 2021 la preț special.

Edy Chereji, director de Comunicare Untold & Neversea: ,,Este un an care ne provoacă pe toți din toate punctele de vedere și un an în care spitalele și medicii se confruntă, pe lângă pandemie și cu o lipsă acută de sânge. Tocmai de aceea am decis să continuăm campania Blood Network și în acest an. Ne dorim să creștem numărul de donatori și îi îndemnăm pe toți cei care pot să doneze sânge să vină în centrele de donare și cu acest gest atât de simplu, să salveze vieți.”

Anna-Katharina Scheidereiter, Manager CSR Kaufland: ,,Întreaga lume trece printr-o perioadă extrem de dificilă din toate punctele de vedere în care trebuie să avem grijă de noi, de cei dragi, dar și de comunitatea largă; donarea de sânge este una din acțiunile esențiale pentru a traversa mai ușor aceste momente și, în același timp, reprezintă un gest de prețuire a celor din jur. Kaufland România a înțeles că acest an este despre sănătate înainte de toate. Așa că alături de Asociația Untold, suntem bucuroși să continuăm campania Blood Network în 2020, încurajând donarea de sânge în centrele de transfuzie din toată țara, în condiții de maximă siguranță.”


În 2019, peste 6.000 de persoane au donat sânge, în campania Blood Network, care s-a desfășurat în 9 orașe din țară. 4.359 de donatori au mers la centrele de transfuzii, iar 1.866 la caravana Blood Network. Detalii pe www.untold.com/bloodnetwork și www.neversea.com/bloodnetwork.

Facebooktwitterredditpinterestlinkedinmail
Subscribe
Notify of
guest
0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments
0
Would love your thoughts, please comment.x
()
x